Deocamdată, vor fi construite două astfel de nave, dar Trump a spus că proiectul va fi extins în cele din urmă pentru a cuprinde 20-25 de nave noi.
Construcţia planificată a navelor de război va avea ca rezultat final „un tonaj şi o putere de foc mai mari decât oricând în istorie”, a declarat secretarul Marinei SUA, John Phelan, adăugând că în fiecare stat american vor fi construite componente ale acestor nave. El a spus că navele de război nu vor fi echipate doar cu „cele mai mari tunuri” montate vreodată pe o navă de război americană, ci vor transporta şi rachete de croazieră cu armament nuclear, lansate de pe mare.
Prima dintre noile nave de război va fi botezată USS Defiant
Pe lângă noua clasă de nave de război, „Flota de aur” prevede o creştere a numărului de alte tipuri de nave de război, inclusiv o clasă de fregate mai mici şi mai agile, anunţată anterior de Marina SUA, a precizat Trump.
Noua „clasă Trump” de nave de război ale marinei vor fi nave de luptă superioare, menite să înlocuiască flota „veche, uzată şi depăşită” a SUA, a spus şeful Casei Albe.
„Acestea vor contribui la menţinerea supremaţiei militare americane, la revigorarea industriei navale americane şi vor inspira teamă în rândul duşmanilor Americii din întreaga lume”, a declarat Trump, dezvăluind noua categorie de nave în biblioteca sa de la Mar-a-Lago.
„O persoană estetică”
Flancat de reprezentări ale navelor de război „clasa Trump”, preşedintele a precizat că va juca un rol activ în proiectarea lor. „Marina Militară a SUA va conduce proiectarea acestor nave împreună cu mine, deoarece sunt o persoană foarte estetică”, a declarat Trump.
Deşi nu a folosit termenul „clasa Trump” în declaraţiile sale, Casa Albă a postat o imagine cu un prototip în care apare scris „clasa Trump”.
Preşedintele a făcut anunţul alături de secretarul apărării Pete Hegseth şi de secretarul de stat Marco Rubio, care este şi consilier pentru securitate naţională.
Echipate cu „arme şi rachete de cel mai înalt nivel”, arme hipersonice, tunuri electrice, rachete de croazieră şi „cele mai sofisticate lasere din lume”, noile nave de război vor fi cele mai mari construite vreodată, a subliniat şeful Casei Albe.
Fiecare dintre ele va cântări între 30.000 şi 40.000 de tone şi va fi construită în Statele Unite. „Vor fi controlate în mare parte de inteligenţa artificială”, a adăugat el, fără a da explicaţii. „Ne imaginăm că aceste nave vor fi primele dintr-o clasă cu totul nouă de nave care vor fi produse în anii următori”, a punctat el.
Iniţial, Marina Militară va construi două nave din clasa „Trump”, urmate rapid de alte opt. Trump a spus că îşi imaginează 20-25 de nave, care, potrivit lui, vor deveni „navele amiral ale flotei navale americane”.
Flota de aur
El a mai spus că se va lucra şi la modernizarea portavioanelor americane, ca parte a „Flotei de aur” pentru Marina SUA.
Trump s-a plâns anterior de aspectul unor nave americane. „Nu sunt fan al navelor pe care le construiţi. Sunt o persoană foarte estetică şi nu-mi plac unele dintre navele pe care le construiţi din punct de vedere estetic”, a declarat Trump la începutul acestui an în faţa unui grup de ofiţeri militari reuniţi la Quantico. „Ei spun: «Oh, este stealth». Eu spun că nu este stealth (care nu poate fi depistată - n.r.). Nu este necesară o navă urâtă pentru a spune că eşti stealth”, a spus el.
Denumirea unei clase de nave după Trump ar putea însemna că numele său va fi pus şi unei nave reale – deşi o astfel de mişcare ar putea dura ani de zile, notează CNN.
Marina a anunţat vineri că va comanda o nouă clasă de fregate, construite în Statele Unite, ca parte a noii flote. Fregatele sunt proiectate pentru a proteja rutele maritime şi navele mai mari.
Anunţul vine pe fondul unei consolidări masive a marinei americane în Marea Caraibelor, în contextul în care Trump exercită presiuni asupra liderului venezuelean Nicolas Maduro, inclusiv prin încercări de a-i tăia veniturile din petrol. Marina SUA a fost implicată într-o serie de interdicţii ale petrolierelor din Caraibe, deşi Garda de Coastă a SUA a preluat conducerea operaţiunilor.
SUA au interceptat două petroliere în largul coastelor Venezuelei în această lună, iar duminică, Paza de Coastă se afla în „urmărire activă” a petrolierului Bella 1, după ce acesta a refuzat să se supună eforturilor de confiscare ale SUA. Situaţia urmăririi era neclară luni dimineaţă, dar oficialii americani au declarat că petrolierul – care era gol şi se îndrepta spre Venezuela pentru a se încărca cu petrol – a făcut cale întoarsă şi se îndepărtează acum de ţară, ceea ce este în sine un succes.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!