„Rusia încearcă să facă din Republica Moldova ceea ce Iranul a făcut odinioară în Liban, iar acum, la fel ca atunci, răspunsul internaţional este insuficient", a spus preşedintele ucrainean despre alegerile legislative care au loc duminică în Republica Moldova.
„Am pierdut deja Georgia în Europa (...) şi Belarusul se orientează de mulţi ani către o dependenţă faţă de Rusia. Europa nu-şi poate permite să piardă şi Moldova”, a subliniat Zelenski.
Formaţiunea de guvernământ a susţinătoarei sale de la Chişinău, preşedinta Maia Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), abia depăşeşte 20% din intenţiile de vot în sondaje, deşi îşi menţine şansele de a forma o majoritate pro-UE.
Maia Sandu, care a descris scrutinul de duminică drept cel mai important din istoria ţării, spune că Rusia încearcă să cumpere voturi şi să influenţeze rezultatul pentru a readuce Republica Moldova în sfera sa de influenţă, în timp ce Moscova neagă că s-ar amesteca în alegerile de duminică şi acuză Chişinăul de limitarea dreptului de vot al cetăţenilor moldoveni din Rusia, unde au fost organizate numai două secţii de votare, precum şi al celor din regiunea separatistă Transnistria.
Forţele de securitate din Republica Moldova au arestat luni 74 de persoane după efectuarea a peste 250 de percheziţii, inclusiv în închisori, acţiuni în urma cărora, potrivit unui consilier al preşedintei Maia Sandu, a fost destructurată o reţea de sabotaj instruită în Serbia de serviciul rus de informaţii militare GRU pentru desfăşurarea unor operaţiuni de destabilizare odată cu alegerile parlamentare din 28 septembrie.
De partea sa, opoziţia afirmă că acţiunile forţelor de securitate au vizat politicieni critici la adresa guvernului preşedintei pro-europene Maia Sandu. Autorităţile urmăresc intimidarea şi reducere la tăcere a criticilor pentru a asigura victoria formaţiunii de guvernământ Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), a afirmat fostul preşedinte socialist Igor Dodon, care susţine că aceleaşi autorităţi de la Chişinău pregătesc manipularea votului, mai ales la secţiile de votare din vestul Europei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!