36,52 lei/l Motorină la 36,52 lei/l, benzină 33,99 lei/l — prețuri ANRE de mâine 3 reținuți Trei persoane reținute pentru trafic de migrenți, 7.000 €/persoană 2 drone Două drone au survolat astăzi spațiul aerian al RM, detectate la nord și sud-est 1,1 mln € Călin Georgescu percheziționat de DIICOT, dosar de 1,1 mln € înșelătorie
L-a luat vântul de tot: Autoritățile au demontat cortul din fața Aeroportului, după ce ieri mai nu a zburat cu tot cu oameni

Cortul, instalat pentru călători în fața terminalului Aeroportului Chișinău, a fost demontat și evacuat, după ce ieri, 21 februarie, a zburat cu tot cu oameni din cauza vântului puternic. Potrivit informațiilor, nimeni nu a avut de suferit.

Foto: UNIMEDIA

„Mulțumim organelor abilitate pentru promptitudine în demontarea și evacuarea corturilor deteriorate, amplasate în fața terminalului Aeroportului Chișinău”, au scris responsabilii de la Aeroport.

Ieri, cortul, care era amplasat în fața terminalului de la Aeroport, a fost luat pe sus, după ce a fost smuls de vântul puternic. Imaginile video au fost distribuite pe rețele.

Poliția de Frontieră a instalat temporar pentru perioada rece a anului corturi cu dispozitive de încălzire, iar responsabilitatea de conectare la sursa de energie i se atribuie agentului aeroportuar, anunță într-un comunicat de presă instituția. Totodată, prima intrare este destinată pasagerilor cu copii minori și personalului aeroportuar fără bagaje. A doua intrare este destinată tuturor pasagerilor cu bagaje de mână și bagaje de cală, care urmează a fi supuse controlului de securitate. În context, călătorii sunt rugați repetat să vină la Aeroport, cu cel puțin trei ore, pentru a trece operativ toate procedurile de control.

Administrația Avia s-a declarat nemulțumită de decizie. „Decizia a fost luată unilateral de către Poliția de Frontieră, iar Avia Invest, companie care gestionează activitatea aeroportului, a fost doar informată în seara zilei de 20 Octombrie despre această măsură, care ar fi fost luată pentru „confortul pasagerilor””, se arată în comunicat emis de administrația Aeroportului. Aceștia mai menționează că au venit cu propuneri în repetate rânduri către organele competente să se permită, în regim de testare, intrarea liberă a pasagerilor, la fel cum se făcea în mod normal, ținând cont de faptul că ultima alerta cu bombă la aeroport a avut loc pe 15 Septembrie 2022.

Cortul instalat nu a schimbat situația de la Aeroportul din Chișinău. Cozile se întindeau pe aceeași suprafață. Imaginile au fost surprinse la 2 zile de la instalarea cortului.


Pub