22,90 lei/l Benzină 22,90 lei/litru motorină 19,53 lei/l mâine după scumpire ANRE vezi stații PECO prețuri mici 765.800 lei 5 locuitori Cahul escrocați telefonic într-o zi Poliția înregistrează prejudiciu total recomandă vigilență 50 kg Dronă Gheran-2 cu 50 kg explozibil detonată Crocmaz Ștefan Vodă model БСТ-52 pericol exclus IGP 19 Pasageră 19 ani gravidă moartă Ștefan Vodă șofer beat fără permis derapat copac bebeluș decedat
Zelenski, discurs virulent la adresa Europei: „40 de soldați nu vor proteja nimic”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat joi răspunsul Europei la disputa cu SUA privind Groenlanda, afirmând că acest continent trebuie să dea dovadă de mai mult curaj și descriindu-l ca un „caleidoscop fragmentat” de puteri mici și mijlocii, scriu Reuters și The Guardian, citat de hotnews.ro.

Foto: Profimedia Images

„În loc să preia inițiativa în apărarea libertății la nivel mondial, mai ales atunci când atenția Americii se îndreaptă în altă parte, Europa pare pierdută, încercând să-l convingă pe președintele SUA să se schimbe”, a declarat Zelenski, într-un discurs aprig, la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Ucraina trăiește „Ziua Cârtiței”

Zelenski și-a început discursul prin a spune „toată lumea își amintește marele film american Ziua Cârtiței”.

„Dar nimeni nu ar vrea să trăiască așa, repetând același lucru săptămâni, luni și, bineînțeles, ani, și totuși exact așa trăim noi acum”, a declarat el.

Liderul ucrainean a amintit că acum un an a afirmat că „Europa trebuie să știe cum să se apere”, dar „a trecut un an și nimic nu s-a schimbat”.

„Toată lumea și-a îndreptat atenția către Groenlanda și este clar că majoritatea liderilor pur și simplu nu știu ce să facă în această privință. Se pare că toată lumea așteaptă ca America să se calmeze în privința acestui subiect, sperând că va trece. Dar dacă nu va fi așa? Ce se va întâmpla atunci?”, a continuat el.

Zelenski critică incapacitatea Europei de a răspunde provocărilor

Liderul de la Kiev a menționat pe scurt și Iranul, spunând că „s-a vorbit atât de mult despre protestele din Iran, dar acestea au fost înecate în sânge”, deoarece „lumea nu a ajutat suficient poporul iranian”, toți fiind distrași de sărbătorile de Crăciun și Anul Nou.

„Până când politicienii s-au întors la muncă și au început să-și formeze o poziție, ayatollahul ucisese deja mii de oameni. Și ce va deveni Iranul după acest masacru? Dacă regimul supraviețuiește, va trimite un semnal clar tuturor agresorilor: ucideți suficienți oameni și veți rămâne la putere”, a afirmat el.

Zelenski a pus în contrast incapacitatea UE de a rămâne concentrată și de a răspunde provocărilor cu operațiunea lui Trump în Venezuela, spunând că, în ciuda tuturor opiniilor diferite despre aceasta, Maduro este judecat la New York, „iar Putin nu”.

„Și acesta este al patrulea an al celui mai mare război din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace. Iar omul care l-a început nu numai că este liber, dar încă luptă pentru banii săi înghețați în Europa”, a mai spus președintele ucrainean.

El a adăugat că Putin are chiar „un oarecare succes”, deoarece pare să reușească să decidă „cum ar trebui utilizate activele rusești înghețate”, referindu-se la incapacitatea UE de luna trecută de a continua cu planul pentru confiscarea activelor rusești.

De asemenea, a spus că s-au înregistrat puține progrese în ceea ce privește înființarea unui tribunal special pentru crimele rusești din Ucraina.

Într-un pasaj deosebit de dur, el a afirmat: „Au avut loc numeroase întâlniri, dar Europa încă nu a ajuns nici măcar la punctul de a avea un sediu pentru tribunal, cu personal și activitate efectivă. Ce lipsește este timpul sau voința politică; prea des în Europa, altceva este întotdeauna mai urgent decât dreptatea”.

Zelenski a continuat: „Europa adoră să discute despre viitor, dar evită să ia măsuri astăzi, măsuri care vor defini ce fel de viitor vom avea”.

El a subliniat apoi succesul SUA în oprirea petrolierelor, punând în constrast acest lucru cu „transportul neîntrerupt al petrolului rusesc de-a lungul coastelor europene”.

Răspunsul slab al UE cu privire la Groenlanda

Zelenski a afirmat apoi că trimiterea a 40 de soldați în Groenlanda nu transmite un semnal puternic Rusiei lui Putin sau Chinei lui Xi – și nici măcar Danemarcei, aliatul apropiat al Europei.

„Fie declarați că bazele europene vor proteja regiunea de Rusia și China și înființați aceste baze, fie riscați să nu fiți luați în serios, deoarece 40 de soldați nu vor proteja nimic”, a spus el.

Conform liderului de la Kiev, Ucraina poate ajuta cu expertiza ei, pentru că știe cum să „scufunde [nave] în apropierea Groenlandei, la fel cum facem în apropierea peninsulei Crimeea”.

Apoi a criticat în mod direct Europa pentru că nu face suficient în Belarus, permițând Moscovei să-și extindă sfera de influență și să staționeze rachete rusești acolo. „Când refuzi să ajuți oamenii care luptă pentru libertate, consecințele se întorc împotriva ta și sunt întotdeauna negative”.

Mai mult, el a rezumat în mod ironic răspunsul Europei, spunând că acesta poate fi descris în felul următor: „Poate că într-o zi cineva va face ceva”.

Atac virulent la adresa lui Viktor Orban

De asemenea, Zelenski a solicitat mai multe sancțiuni împotriva Rusiei, avertizând: „Dacă Europa nu este percepută ca o forță globală, dacă acțiunile sale nu îi sperie pe cei răi, atunci Europa va reacționa mereu, încercând să țină pasul cu noile pericole și atacuri”.

„Cu toții vedem că forțele care încearcă să distrugă Europa… Acestea acționează liber, chiar și în interiorul Europei. Fiecare Viktor care trăiește din banii europeni, în timp ce încearcă să vândă interesele europene, merită o palmă peste cap, iar dacă se simte confortabil la Moscova, asta nu înseamnă că ar trebui să lăsăm capitalele europene să devină mici Moscove”, a adăugat el, într-o evidentă referire la premierul ungar Viktor Orban, considerat un apropiat al Kremlinului.

Zelenski a avertizat apoi că Rusia „încearcă să-i înghețe pe ucraineni acum” la -20 de grade Celsius și spune că, în ciuda sancțiunilor, continuă să primească sprijin din partea partenerilor din Europa, deoarece găsește modalități de a ocoli sancțiunile.

„Europa nu spune aproape nimic. America nu spune nimic, iar Putin fabrică rachete”, a insista el.

Zelenski a solicitat tot sprijinul posibil pentru Ucraina, adăugând: „Nu ar fi mai ieftin și mai ușor să se întrerupă furnizarea către Rusia a componentelor necesare pentru producția de rachete sau chiar să se distrugă fabricile care le produc?”

Europa rămâne „un caleidoscop frumos, dar fragmentat, de puteri mici și mijlocii”

Zelenski a mai declarat că i se spune adesea să nu aducă în discuție rachetele Tomahawk cu americanii „pentru a nu strica atmosfera”, să nu menționeze rachetele Taurus sau să fie prudent în discuțiile cu Turcia și Grecia.

El a precizat: „În Europa, există nesfârșite dispute interne și lucruri nespuse care împiedică Europa să se unească și să vorbească suficient de sincer pentru a găsi soluții reale. Și prea des, europenii se întorc unii împotriva altora, lideri, partide, mișcări și comunități, în loc să se unească pentru a opri Rusia”.

Liderul ucrainean a avertizat, într-o adaptare europeană a discursului premierului canadian Mark Carney de marți, că Europa „rămâne un caleidoscop frumos, dar fragmentat, de puteri mici și mijlocii”.

El a susținut că problema este mentalitatea europeană, liderii neapărând întotdeauna interesele europene cu adevărat majore.

„Iar Europa încă se simte mai mult ca o geografie, o istorie, o tradiție, nu ca o forță politică reală, nu ca o mare putere. Unii europeni sunt cu adevărat puternici, este adevărat, dar mulți spun că trebuie să rămânem puternici și vor întotdeauna ca altcineva să le spună cât timp trebuie să rămână puternici, de preferință până la următoarele alegeri”, a mai spus Zelenski.

Liderul ucrainean s-a mai referit şi la apărarea Europei şi a spus că ea are nevoie de „forţe armate unite care să poată apăra cu adevărat Europa astăzi”.

„Europa se bazează doar pe convingerea că, dacă apare un pericol, NATO va acţiona. Dar nimeni nu a văzut cu adevărat alianţa în acţiune”, a declarat Zelenski.

„Dacă Putin decide să cucerească Lituania sau să atace Polonia, cine va răspunde? În acest moment, NATO există datorită convingerii că Statele Unite vor acţiona, că nu vor rămâne deoparte şi vor ajuta. Dar dacă nu o vor face?”, s-a întrebat liderul ucrainean, atitudinea lui lăsând să se întrevadă propria îngrijorare legată de dezangajarea SUA.


Pub