6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Când stăpânii nu-s acasă, hoții curată o lasă: Un tânăr a jefuit o gospodărie la Orhei, stăpânii căreia sunt în străinătate

Un tânăr în vârstă de 17 ani, profitând de faptul că stăpâna gospodăriei se află peste hotarele țării, a sustras din interiorul casei acesteia mai multe bijuterii din aur și argint, ceasuri de mână, 2 televizoare, sticle cu vinuri de colecție, dar și alte mărfuri de uz casnic.

Foto: Poliția Republicii Moldova

Potrivit poliției, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului au fost depistate și ridicate o parte din bunurile declarate ca fiind sustrase.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar minorul este cercetat în stare de libertate pentru furt, infracțiune care conform legislației se pedepsește cu închisoare de până la 4 ani.

Procuratura și Poliția întreprind în continuare acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în scopul acumulării materialului probator pe acest caz.


Pub