O fetiță de 9 ani, lovită de un Mercedes la Sîngerei, chiar în ziua de Paște: Copila traversa strada neregulamentar

O fetiță de 9 ani a fost lovită de un automobil, în timp ce traversa strada neregulamentar. Accidentul s-a produs în ziua de Paște, în localitatea Mîndreștii Noi, raionul Sîngerei.

Foto: UNIMEDIA

„La data de 5 mai, poliția din Sîngerei a fost înștiințată cu privire la un accident rutier survenit în localitatea Mîndreștii Noi, în jurul orei 19:47. Potrivit cercetărilor preliminare, un tânăr de 20 de ani din municipiul Bălți, conducând un automobil Mercedes, a tamponat cu partea laterală dreaptă a vehiculului un pieton, o fetiță de 9 ani, care, fără să se asigure, s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii.

În urma impactului, copila a fost transportată la Spitalul Raional Sîngerei, pentru evaluare medicală.

Testarea alcoolscopică la care a fost supus șoferul a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului în momentul accidentului rutier.

Alte circumstanțe legate de acest incident sunt în curs de investigare”, a declarat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a IP Sîngerei, Svetlana Talpă.

În context, oamenii legii au reiterat îndemnul către cetățeni, de a fi precauți la traversarea străzii și de a-și supraveghea copiii în mod constant.


Pub