„În primul rând, nu cred că este vorba despre impozite mai mari la imobile, este vorba despre evaluarea corectă a imobilelor și acesta este un lucru firesc. Acum mai departe, depinde de administrația publică locală. APL poate lua decizii care să asigure că nu vor crește taxele pentru cetățeni. Dar nu putem să nu facem evaluarea, avem imobile și valoarea lor reală este alta decât cea care e scrisă în acte. Trebuie să fim cu actele în ordine.”
„Se întâmplă rar ca autoritățile să micșoreze taxele, de obicei ele cresc.”
„Repet, nu este vorba despre taxe, este vorba despre evaluarea imobilului și mai departe, cei care taxeză imobilul pot să corecteze aceste taxe așa încât cetățenii să nu trebuiască să plătească mai mult.”
Discuții aprinse au avut loc pe subiectul reevalurii imobilelor, între deputații din majoritatea parlamentară și cei din opoziție, la ședința de astăzi a Comisiei pentru controlul finanțelor publice. - Seamănă a comunism, nu a democrație”, a comentat alesul PAS Vasile Grădinaru propunerea venită din partea opoziției privind ajustarea scutirilor la impozit pentru cetățenii social vulnerabili. „Primarii vor spune populației că Parlamentul a fost vinovat. Și va plăti tot PAS”, i-a răspuns Andrei Godoroja.
Impozitul pe imobil ar putea crește în 2026. Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, susține că Guvernul lucrează la actualizarea metodologiilor de calcul și accentuează că aceste modificări vor permite primăriilor să aplice taxe mai corecte, în funcție de realități.
Deputatul PAS, Radu Marian, a venit cu un comentariu pe marginea discuțiilor privind majorarea impozitului pentru locuințe, care ar urma să intre în vigoare în 2026. „Primăriile încasează extrem de puțini bani impozit pe proprietate. În Uniunea Europeană, în medie, cetățeanul achită 500, 600, 1000 de euro pe an”, a spus parlamentarul.
Subiectul a provocat numeroase nemulțumiri și discuții în spațiul public. În timp ce unii moldoveni consideră corect să plătească mai mult, alții nu sunt bucuroși că vor nimeri în „lista bogaților” și califică sumele drept exorbitante: „- Vremuri bune ați vrut? - Mai bine să trăim în sălbăticie?”
Politiciana Irina Vlah a venit cu un comentariu la subiectul reevaluării imobilelor și spune că „chiar și pentru apartamentele modeste, guvernul PAS va majora taxele de două-trei ori, iar pentru tranzacțiile cu imobiliare va forța plata unor sume jefuitoare”.
La rândul său, deputatul PSRM și vicepreședinte a Parlamentului, Vlad Batrîncea a cerut, în ședința din 5 februarie, audierea ministrului Finanțelor și a directorului general al Agenției de Geodezie, Cartografie și Cadastru, în legătură cu reevaluarea cadastrală în masă a bunurilor imobile, care a stârnit nemulțumiri în rândul cetățenilor. „Vom ajunge și la impozitarea oxigenului?!”, a întrebat Batrîncea.
Și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a criticat planurile guvernării de a implementa evaluarea și reevaluarea cadastrală a proprietăților imobiliare, afirmând că aceasta ar putea duce la majorarea impozitelor pentru apartamente și case cu până la 200–300% sau chiar mai mult. „În Chișinău, voi întreprinde personal toate măsurile necesare în vederea reducerii impactului sumelor bănești pe care trebuie să le achite oamenii din cauza acțiunilor guvernării”, a spus edilul.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!