35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
„Ei luptă pentru supraviețuire.” INIMA MOLDOVEI cere achitarea restanțelor la salariile feroviarilor și salvarea „Căii Ferate”: Guvernul nu face nimic

Majoritatea feroviarilor nu și-au primit salariile din august anul trecut, iar pentru a supraviețui, sunt nevoiți să se împrumute și să economisească chiar și pe mâncare. Acest strigăt de disperare s-a auzit astăzi la protestele angajaților „Căii Ferate”, care au avut loc la Ocnița, Chișinău și în alte orașe ale țării. Datoriile salariale au ajuns deja la 190 de milioane de lei, însă Guvernul nu face nimic, limitându-se doar la promisiuni, susține Partidul INIMA MOLDOVEI.

Foto: Inima Moldovei/FB

Reprezentanții Partidului INIMA MOLDOVEI au participat la acțiunile feroviarilor în mai multe orașe, fără simbolică de partid, pentru a susține revendicările oamenilor. Cerem Guvernului să adopte două măsuri urgente:

1.Identificarea resurselor pentru achitarea imediată și integrală a datoriilor salariale. Propunem revizuirea bugetului și renunțarea la majorarea cheltuielilor pentru activitatea Guvernului, Parlamentului, Președinției și Curții Constituționale, economisind astfel peste 100 de milioane de lei. De asemenea, solicităm anularea construcției celor 14 obiecte de infrastructură militară planificate pentru acest an, care figurează în bugetul Ministerului Apărării cu 258 de milioane de lei.

2.Efectuarea unui audit al întreprinderii și elaborarea unei strategii anticriză pentru redresarea situației.

„Calea Ferată din Moldova” este o întreprindere strategică, ea trebuie și poate fi salvată. Ne adresăm autorităților: nu mai testați răbdarea oamenilor – începeți să acționați!

Feroviarii au protestat astăzi la Guvern, Parlament și Președinție. „Rușine, unde sunt banii noștri?”, „Dați-ne salariile”, au scandat manifestanții.


Pub