79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Cea mai mare captură de heroină din istoria Moldovei, adusă prin contrabandă din Iran, a ars: Ce spun oamenii legii

Cea mai mare captură de heroină din istoria Republicii Moldova a fost supusă nimicirii, prin ardere. Este vorba despre 218,4 kg de heroină, ambalată în peste 1090 de pachete din polimer, adusă prin contrabandă din Iran.

Foto: Poliția Republicii Moldova

Urmare a sentinței din decembrie 2021 în dosarul celor peste 200 kg de heroină adusă prin contrabandă din Iran, oamenii legii au supus substanța stupefiantă nimicirii prin ardere.

Cantitatea totală de 218,4 kg de heroină, ambalate în peste 1090 pachete de polimer, a fost nimicită ulterior formării unei comisii cu participarea procurorilor PCCOCS, ofițerilor INI, ai Serviciului Vamal, cu sprijinul SIS. Procedura a urmat contestărilor depuse de cei doi cetățeni din Turcia, la Curtea de Apel Chișinău, condamnați la 6 și 11 ani închisoare, după ce și-au recunoscut vinovăția.

Ulterior, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a emis titlu executoriu în toamna lui 2022 privind nimicirea heroinei, ca și corp delict anexat la dosarul de contrabandă. Procedura a fost pusă în executare în baza dispoziției șefului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), după care au urmat interpelări la entitățile vizate, astfel încât procedura a avut loc miercuri, în Chișinău, la Centrala electrică cu termoficare a societății pe acțiuni Termoelectrica. Totodată, procedura nimicii celei mai mari capturi de heroină din istoria Moldovei a fost documentată video.

Potrivit oamenilor legii, urmărirea penală continuă întru identificarea altor persoane în schema de contrabandă.



Pub