Investigație ZDG: În slujba Moscovei. Trei luni printre „robii” lui Șor

O jurnalistă de la „Ziarul de Gardă” din Republica Moldova a făcut, timp de trei luni, o investigaţie sub acoperire, infiltrându-se în reţeaua oligarhului prorus Ilan Şor. Aceasta a reușit, cu ajutorul unei camere ascunse, să filmeze cum circulă banii și cum sunt racolați și ademeniți oamenii care lucrează pentru Ilan Șor, în slujba Moscovei, miza fiind deturnarea cursului european al țării, prin compromiterea referendumului din 20 octombrie și votul pentru un candidat susținut de Șor, care urmează să fie anunțat cu doar o zi înaintea scrutinului.

Foto: zdg.md

Timp de trei luni, jurnalista sub acoperire, acționând sub o identitate falsă, a participat la așa-zisele proteste organizate de oamenii lui Șor. În cele din urmă, tinerei i-a fost deschis un cont într-o bancă de stat din Rusia, iar după aproape două luni, a primit şi primii bani. Reporteriţa şi-a început aventura infiltrării pe data de 26 iunie 2024, sub numele fals de Ana Nastas.

Ea a participat la proteste organizate de oamenii lui Şor înainte sau după şedinţe de judecată, la întâlniri electorale şi a împărţit pliante.

În toat acest timp jurnalista primea telefoane „de la Moscova” pentru a i se mulţumi pentru activitatea sa. „Totul a funcționat chiar și în ziua în care poliția și procuratura anunțau că au descoperit schema prin care circa 130 de mii de cetățeni ai R. Moldova au fost mituiți pentru votul lor din 20 octombrie, dar și după anunțul organelor de drept”, declară jurnalista.

La 9 octombrie, jurnalista a decis să-şi încheie misiunea sub acoperire şi să le dezvăluie „colegilor de partid” adevărata identitate.

Citește continuarea pe zdg.md.


Pub