35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Cer de un roșu aprins la primele ore ale dimineții, în sudul Franței. Mii de hectare de teren ard într-un incendiu de proporții

Un incendiu de vegetație de proporții a cuprins regiunea Var, din sudul Franţei. 5.000 de hectare de teren au fost deja arse. Pompierii au făcut publice imagini cu cerul de un roșu strălucitor în primele ore ale dimineții de marți, informează Digi24.ro.

Foto:

Pompierii francezi încearcă să țină sub control incendiul, iar ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a anunțat că va merge în zonă pentru a monitoriza situaţia, informează Reuters.

Autorităţile au recomandat oamenilor să stea la distanţă de incendiul izbucnit în apropierea localităţii Gonfaron, la aproximativ 50 de kilometri vest de oraşul turistic St. Tropez, de pe riviera franceză.

Mai multe aeronave pentru stingerea incendiilor au fost trimise în regiune, unde circa 5.000 de hectare de teren au fost pârjolite, iar locurile de campare au fost evacuate, a precizat un oficial guvernamental local.

Departamentul de pompieri din regiunea Var a publicat pe pagina sa de Twitter imagini în care orizontul apare luminat într-un roşu strălucitor la primele ore ale zilei de marţi.

Valuri de căldură extremă au afectat regiunea mediteraneană în ultimele săptămâni. Două incendii de vegetaţie, înteţite de vânturile puternice, au scăpat de sub control în apropiere de Atena luni, forţând evacuarea unor sate.


Pub