79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Dorin Recean, la ultima ședință de Guvern din acest an: Am avut multe provocări, dar să privim cu mult optimism si solidaritate pentru 2025

Premierul Dorin Recean a făcut totalurile acestui an, la ultima ședință a Guvernului. Prim-ministrul a menționat că „am avut multe provocări”, dar în ciuda acestora „am avut și realizări frumoase”. „Să privim cu mult optimism și solidaritate în anul 2025”, a notat Recean.

Foto: Facebook

 „În acest an, 2024, în ciuda tuturor provocărilor, le-am avut multe: război la hotar, în Ucraina, război hibrid aici, la noi acasă, seceta, arșița, alte probleme pe care le-am avut…

Noi totuși am avut niște realizări foarte importante, am deschis negocierile, am realizat referendumul, am ales un lider care capacitatea sa pună țara la adăpost, la pace și la securitate și de asemenea, am început să purtăm acest dialog cu UE, să negociem programul de dezvoltare a Republicii Moldova. Aceasta va fi agenda pentru anul 2025, indiferent de ce și câte provocări vom avea”, a declarat prim-ministrul.

„Va doresc un revelion frumos, indiferent de câte provocări vom avea. Să privim cu mult optimism și solidaritate în anul 2025”, a mai adăugat Dorin Recean, în cadrul ședinței de astăzi, 30 decembrie.


Pub