Distincția a fost înmânată fiicei regretatului artist, Ioana Ciobanu-Boțan.
„Am trăit astăzi momente extrem de emoționante alături de copiii și fratele celui care a fost Vlad Ciobanu, întruchiparea talentului, dedicației și a sacrificiului uman în numele artei. Am vorbit despre Vlad, despre spectacolele sale de un mare curaj pe care am fost întotdeauna nerăbdătoare să le văd, despre destinul acestui artist care a ars prea repede, dar care a lăsat în urma sa lumină.
Am încercat să găsesc cuvinte care să le aline durerea, căci sunt sigură că de acolo, de sus, Vlad ar dori să-i vadă fericiți și împliniți. Ar dori să-i vadă trăind pentru aceleași idealuri și pentru aceleași valori. Talentul, dedicația, profesionalismul și onoarea trebuie repuse în capul mesei. Iar pentru a omagia meritele regretatului actor și profesor Vlad Ciobanu, i-am conferit cea mai înaltă distincție în stat, Ordinul Republicii, post-mortem”, a declarat Maia Sandu.
Actorul moldovean Vladimir Ciobanu, cunoscut pentru rolul lui Mihai Eminescu în filmul „Luceafărul”, s-a stins din viaţă într-un spital din Iaşi unde se trata de leucemie pe 22 noiembrie.
1 / Sursa:Facebook/Maia Sandu
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!