6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, va deveni noul guvernator al Băncii Centrale norvegiene
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va deveni noul guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei, a informat astăzi 4 februarie guvernul de la Oslo, transmite digi24.ro.
Foto: digi24.ro

Stoltenberg, în vârstă de 62 de ani, îşi va prelua noile atribuţii „în jurul datei de 1 decembrie”, a menţionat Ministerul Finanţelor norvegian, înlăturând astfel posibilele îndoieli cu privire la o plecare a şefului NATO în timpul tensiunilor ridicate dintre Rusia și Occident privind Ucraina.

Anterior, secretarul general al NATO declarase că nu-şi va putea prelua noile atribuţii decât de la 1 octombrie, după încheierea mandatului la Bruxelles, conform Agerpres.

Decizia este contestată de opoziţia norvegiană, care se teme că numirea fostului premier norvegian, de formaţie economist, ar putea slăbi independenţa Norges Bank.

Ida Wolden Bache, viceguvernatoarea Băncii Centrale a Norvegiei şi principala contracandidată a lui Stoltenberg, va asigura interimatul începând cu 1 martie şi până când Stoltenberg îşi va putea prelua mandatul, a anunţat guvernul.

Agenţia dpa aminteşte că Stoltenberg este secretar general al NATO din 2014, iar actualul său mandat urmează să expire în septembrie.

Între anii 2005 şi 2013, Stoltenberg a fost prim-ministru al Norvegiei şi, printre alte posturi guvernamentale, el a mai fost şi ministru de finanţe.

Candidatura lui Stoltenberg la postul de guvernator al Norges Bank a creat controverse în Norvegia, în parte ca urmare a prieteniei apropiate dintre liderul NATO şi actualul premier norvegian Jonas Gahr Store, social-democrat ca şi şeful Alianţei Nord-Atlantice.

Guvernatorul Norges Bank se ocupă de stabilirea ratelor dobânzilor, precum şi de supravegherea puternicului fond suveran al bunăstării pe care îl deţine Norvegia, cel mai mare din lume, cu active de 1.400 de miliarde de dolari.


Pub