36,17 lei/l Motorină la 36,17 lei/l, benzina coboară la 31,98 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 20,2161 lei Euro la 20,2161 lei, dolar la 18,0582 lei — leul se consolidează ușor în cele două zile 887.745 lei Procurorul Vadim Prisacari are avere nejustificată de 887.745 lei, inclusiv 15.800 USD din Work and Travel 1.000 lei Compensațiile de iarnă până la 1.000 lei/gospodărie, diferentiate după vulnerabilitate — încep 2 noiembrie
India: Șase turiști faliți, salvați după 25 de zile dintr-o peșteră din Rishikesh, unde s-au adăpostit când a izbucnit pandemia Covid-19

Șase turiști care locuiau într-o peșteră din India de aproape patru săptămâni au fost salvați de autorități, informează BBC.

Foto: https://www.bbc.com/

Cei patru bărbați și cele două femei s-au adăpostat acum 25 de zile într-o peșteră din orașul Rishikesh, după ce a izbucnit epidemia și ei au rămas blocați în țară cu foarte puțini bani. Transportul aerian, feroviar și rutier a fost suspendat în India din data de 24 martie.

Cei șase turiști au fost testați de Covid-19, dar rezultatele testelor au fost negative. Ulterior, au fost mutați într-un centru privat de carantină.

Turiștii provin din SUA, Ucraina, Turcia, Franța și Nepal. Ei au sosit separat în India anul trecut și până la declanșarea pandemiei au locuit în hoteluri mici sau cabane în Rishikesh, o destinație turistică populară aflată la poalele munților Himalaya.

După 25 de zile de trai în peșteră, localnicii i-au văzut și au chemat poliția, citează Digi24.

Turistul din Nepal vorbea limba Hindi și i-a ajutat pe ceilalți să iasă și să cumpere provizii de la localnici cu ce bani mai aveau, a anunțat poliția.

„După ce am primit informațiile, am mers la peșteră și am găsit șase cetățeni străini. Ne-au spus că au decis să se mute în peștere pentru că rămâneau fără bani. I-am testat și trimis la un centru de carantină”, a declarat Rakendra Singh Kathait, oficial al poliției locale.

Cei șase turiști se află acum într-un spațiu privat, iar cazarea și masa lor este plătită de guvern, au anunțat autoritățile indiene.


Pub