Procurorul General interimar a declarat că nu va comenta acuzațiile pe care i le aduce fostul director Moldatsa, Sorin Stati, expuse într-o sesizare ce a intrat în procedura de examinare la Consiliul Superior al Procurorilor. „Sunt organele competente, care urmează să se expună și să examineze afirmațiile nefondate ale dumnealui”, a menționat Dumitru Robu.
Fostul director al companiei de stat Moldatsa Sorin Stati a depus o plângere pe câteva pagini la Consiliul Superior al Procurorilor ce-l vizează pe Procurorul General interimar Dumitru Robu. În sesizare este vizată perioada din 2011, când Robu era procuror la procuratura în Transport, iar Stati conducea Întreprinderea de Stat Moldaeroservice.
Consiliul Superior al Procurorilor a admis sesizările fostului primar al capitalei, Dorin Chirtoacă și fostului director al companiei de stat Moldatsa, Sorin Stati cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale Procurorului General interimar, Dumitru Robu. Astfel, a fost desemnat și procurorul care va examina cererile. Este vorba despre Nadejda Busuioc
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!