„Nu vorbim de un ajutor de stat, pentru că modul în care a fost alocată suma a fost creșterea capitalului social la Energocom. Doi - a fost cesionată o datorie, ea rămâne în continuare, Termoelectrica trebuie să o întoarcă, Energocom își va recupera aceste resurse, ei sunt în stare, se lucrează la un plan și încet va reveni datoria”, a spus Spînu.
Fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, a spus că „Procuratura Generală este obligată să autosesizeze și să pornească un dosar penal pe faptul alocării din bugetul de stat a celor aproape 1,4 mlrd lei, care au plecat ilegal în buzunarele Gazpromului, dacă are un pic de curaj”. Potrivit acestuia, cei de la APP deja 2 săptămâni pregătesc materiale pentru sesizarea Consiliului Concurenței în privința obținerii autorizării post-factum a sumei transferate, în calitate de ajutor de stat, iar potrivit art. 3 din legea cu privire la ajutorul de stat, orice ajutor de stat, care a fost acordat fără a fi autorizat de Consiliul Concurenţei, este calificat drept ajutor ilegal.
Gazprom a notificat pe 22 noiembrie, Moldova să achite datoria pentru a nu sista livrările de gaze naturale. Ulterior, compania a anunțat că a decis să facă o excepție pentru Moldova și acceptat extinderea termenului limită de plată până vineri, la solicitarea autorităților de la Chișinău.
Deputații au votat joi în lectura finală, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent, la cererea Prim-ministrei Natalia Gavrilița, iar vineri dimineața miniștrii au aprobat proiectul hotărârii Guvernului privind alocarea mijloacelor financiare și încheierea unei tranzacții, care prevede soluționarea problemei aprovizionării neîntrerupte a consumatorilor cu gaze naturale și evitarea sistării livrării acestora.
Banii au fost transferați vineri. Gazprom s-a arătat îngrijorată că scenariul s-ar putea repeta.
Fosta ministră a Finanțelor, Mariana Durleșteanu, și-a manifestat nemulțumirea față de „cum guvernarea PAS cheltuie banul public”. Aceasta a ținut să menționeze că după ce capitalul Energocom a fost majorat în noiembrie cu 307 216 000 lei, mâine, „majoritatea parlamentară va aproba alocarea sumei de 1,4 mlrd. lei către Energocom”. „Energocom va achita datoria cesionată către MoldovaGaz, iar MoldovaGaz, parțial, va închide gaura financiară față de Gazprom. Astfel se risipesc banii cetățenilor Republicii Moldova”, susține Durleșteanu.
Și fostul premier, Ion Chicu, a criticat pasul făcut de autorități, iar Dodon a spus că este vorba despre o schemă și procedural s-a încălcat totul.
Între timp, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a explicat cum vor fi întorși banii pentru datoriile achitate ale Termoelectrica în bugetul de stat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!