„În sistemul democratic din Republica Moldova, Curtea Constituțională tradițional a manifestat activismul judiciar necesar, jucând un rol-cheie în apărarea principiilor și valorilor constituționale. Anume din aceste considerente, legiuitorul a abilitat Curtea cu competența de a interveni, când un partid politic acționează în contradicție cu Constituția, de exemplu, incitând la violență sau încălcând drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. În astfel de cazuri, interzicerea unui partid politic poate fi considerată o măsură pentru protejarea valorilor democratice și asigurarea respectării ordinii de drept.
Un detaliu esențial care trebuie reținut este că, interzicerea unui partid policit poate limita libertatea de exprimare a opiniilor și poate duce la restricționarea pluralismului politic. Astfel, dacă interdicția unui partid politic este aplicată arbitrar sau din motive politice, acest lucru poate submina principiile și procesele democratice. Din aceste considerente, problema interzicerii unui partid politic de către Curtea Constituțională necesită respectarea unui echilibru rezonabil între protejarea principiilor constituționale și a valorilor statului de drept, pe de o parte, și respectarea libertăților politice și a principiilor democrației, pe de altă parte.
Finanțarea transparentă a partidelor politice reprezintă un element esențial al proceselor democratice, contribuind la consolidarea unor procese politice sănătoase, la respectarea drepturilor cetățenilor și la încrederea în sistemul politic. Aceasta ajută la menținerea unui echilibru între libertatea activității politice și necesitatea prevenirii abuzurilor și corupției în politică.
Iată câteva motive pentru importanța transparenței finanțării partidelor politice, în afară de prevenirea corupției:
• Participarea egală pentru toate partidele politice și candidații în competiția politică,
• Încredere și legitimitate în procesele politice,
• Prevenirea influenței din partea agenților străini sau a altor state asupra proceselor politice.
Decizia Curții Constituționale din 19 iunie a ridicat aceste principii la nivel de principii constituționale, fiind obligatorii pentru legiuitor în toate reglementările legislative subsecvente.
Astfel, dacă un partid politic încalcă legile privind finanțarea și aceste încălcări sunt confirmate în instanță sau în alte instituții juridice, interzicerea activității sale este posibilă. Este important ca decizia de interzicere a unui partid politic să fie luată pe baza unor criterii obiective și clare, procedurile judiciare să fie echitabile și transparente, iar aplicarea unei astfel de interdicții trebuie să respecte principiile statului de drept.
Câteva cuvinte despre forța precedentului unei hotărâri a Curții Constituționale
Puterea precedentului deciziilor Curții Constituționale este un aspect important al sistemului juridic și are un impact semnificativ asupra stabilității și coerenței juridice. În același timp, având în vedere fragilitatea sistemului nostru democratic, trebuie să fim conștienți că acest precedent poate fi utilizat în moduri diferite. În Republica Moldova, în mod tradițional, atunci când puterea se schimbă la nivel parlamentar, are loc o resubordonare a întregului sistem de administrare a statului, inclusiv a justiției. Prin urmare, trebuie să fim conștienți că în eventualitatea unei schimbări politice la nivel parlamentar, acest precedent, potențial, în viitor, poate fi utilizat pentru epurări politice.
Un ultim aspect ține de individualizarea culpabilității, ca element esențial al răspunderii juridice. Individualizarea răspunderii juridice nu numai că ajută la asigurarea unei justiții echitabile, dar servește și la menținerea ordinii sociale și la promovarea valorilor fundamentale ale unui sistem juridic democratic și transparent. Acest principiu se referă la procesul de evaluare a culpabilității și aplicare a sancțiunilor în mod individual, ținând cont de circumstanțele specifice ale fiecărei persoane și de gradul lor de implicare într-o acțiune ilegală.
Hotărârea CCM nr. 10 din 19 iunie 2023 aparent s-a bazat pe alte principii la acest capitol, pe care le vom afla după publicarea textului intergal, iar impactul acestei abordări abia urmează să-l estimăm”, a punctat Alexandru Tănase.
Ieri, 19 iunie, Partidul Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional. Decizia a fost anunțată de magistrații Înaltei Curți.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!