19,83 lei/l Motorină mai scumpă mâine cu 5 bani la 19,83 lei/l benzina rămâne 22,99 lei/l anunț ANRE 300 Persoane traumatizate de gheată la urgență 39 internați 18 operați neurochirurgie 70 consultați 8.000 Cetățeni MD UA RU stabiliți fictiv Botoșani își pierd domiciliile cărți identitate românești anulate 20,13 lei Euro urcă la 20,13 lei cu 8 bani Dolarul la 16,85 lei +10 bani curs BNM pentru weekend
Emmanuel Macron: Pacea nu se va construi cu „umilirea” Rusiei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat la Strasbourg, că, pentru a se pune capăt războiului din Ucraina, pacea va trebui să se construiască fără „umilirea” Rusiei, transmite digi24.ro.

Foto: Profimedia Images

„Vom avea mâine o pace de construit, să nu uităm niciodată. Va trebui să o facem având în jurul mesei Ucraina şi Rusia. Însă aceasta nu se va face nici cu negarea, nici cu excluderea uneia sau a alteia, nici cu umilirea”, a spus Macron într-o conferinţă de presă la Parlamentul European, potrivit Agerpres.

În discursul susţinut puţin mai devreme în legislativul european, Emmanuel Macron a declarat că, „atunci când pacea va reveni pe pământul european, va trebui să construim noile echilibre de securitate” fără „a ceda vreodată tentaţiei nici de umilire, nici de spirit de revanşă”.

„Pentru că ele au devastat deja prea mult, în trecut, drumurile păcii”, a adăugat preşedintele francez, făcând o paralelă cu Tratatul de la Versailles încheiat după Primul Război Mondial şi marcat de „umilirea” Germaniei.

De acum încolo, europenii trebuie „să facă totul pentru ca Ucraina să poată rezista şi ca Rusia să nu învingă niciodată”, dar şi pentru „a păstra pacea pe restul continentului european şi a evita orice escaladare” cu Moscova, a mai spus Macron.

În opinia sa, ziua de luni „a dat două feţe foarte diferite zilei de 9 Mai”, Ziua Europei în UE şi, în Rusia, sărbătorirea Zilei Victoriei împotriva nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial.

La Moscova „a fost o voinţă de demonstraţie de forţă, de intimidare şi un discurs hotărât războinic” al preşedintelui rus Vladimir Putin, în vreme ce, la Strasbourg, „a fost asocierea de cetăţeni, de parlamentari naţionali şi europeni” pentru „a gândi viitorul” Europei, a mai spus Macron.


Pub