4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Erau mamă și fiică.” Poliția anunță cine e suspectul care ar fi omorât două femei la Botanica: A fost externat ieri de la Psihiatrie

Poliția comunică detalii noi despre crima terifiantă de la Botanica, unde două femei au fost găsite moarte într-un apartament, după ce ar fi fost atacate de un vecin. Potrivit oamenilor legii, suspectul a fost externat ieri dintr-o instituție medicală cu profil psihiatric.

Foto: Politia

„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că victimele sunt o femeie de 75 de ani și fiica acesteia, de 57 de ani.

De asemenea, verificările au relevat faptul că bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost externat ieri din instituția medicală cu profil psihiatric.

Cazul este în continuare investigat de către autorități, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, comunică Poliția.

„Ministerul Sănătății a fost informat despre cazul tragic din municipiul Chișinău, sectorul Botanica, și examinează circumstanțele în limitele competențelor sale.

Subliniem că informațiile privind starea de sănătate a unei persoane reprezintă date sensibile și sunt protejate prin lege. În acest context, este esențial ca în spațiul public să fie evitată asocierea generalizată între problemele de sănătate mintală și comportamentele violente, pentru a preveni stigmatizarea persoanelor care au nevoie de sprijin și tratament.

Ministerul Sănătății își exprimă profunda compasiune pentru victimele acestui caz tragic și pentru familiile acestora”,a comunicat MS.

Poliția a fost sesizată despre depistarea a două persoane inconștiente, cu semne vizibile de moarte violentă, într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei. La fața locului, oamenii legii au depistat corpurile neînsuflețite a două femei, ce prezentau multiple plăgi provocate cu un obiect ascuțit.


Pub