Accidentul s-a produs în jurul orei locale 12:10, în timpul unei demonstrații aeriene desfășurate în cea de-a doua zi a evenimentului.
Potrivit Marinei SUA, conform Fox News, cele două aeronave erau repartizate Escadrilei de Atac Electronic VAQ-129, cu baza pe insula Whidbey din statul Washington. Comandorul Amelia Umayam, purtător de cuvânt al Forțelor Navale din Pacific, a confirmat că toți cei patru membri ai echipajului s-au catapultat cu succes.
Videoclipurile distribuite pe rețelele de socializare surprind momentul dramatic al coliziunii, urmat de deschiderea a patru parașute, în timp ce aeronavele se prăbușeau la sol și explodau, provocând un nor dens de fum negru.
Baza aeriană Mountain Home a anunțat că zona incidentului a fost imediat izolată, iar echipele de intervenție au fost mobilizate rapid la fața locului.
„Echipele de intervenție de urgență se află la fața locului, se desfășoară o anchetă, iar mai multe detalii vor fi făcute publice pe măsură ce vor fi disponibile”, au transmis reprezentanții bazei într-un comunicat publicat pe rețelele sociale.
Martorii aflați la spectacol au descris scene dramatice. Un bărbat, prezent la eveniment împreună cu familia sa, a declarat că a văzut unul dintre avioane luând foc în aer imediat după impact.
„Am văzut fumul și mingea de foc. Aparent s-au ciocnit, iar unul dintre avioane a început să ardă în aer”, a povestit acesta.
Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale coliziunii. Deocamdată, nu au fost oferite informații oficiale privind cauzele accidentului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!