22,38 lei/l Benzină se scumpește mâine la 22,38 lei/l după ANRE, motorină urcă la 18,87 lei/l 3.025 Adresări la Urgențe în spitalele Chișinău, 1286 internări cu traume bronhopneumonii viroze majoritare 2.000 Doi bărbați reținuți CNA cerând 2.000 € mită pentru promovare examen auto la Comrat 3.738.000 lei Moldovean recrutat FSB condamnat la 15 ani închisoare, plătește 3.738.000 lei prejudiciu
Noi taxe pentru pasageri și însoțitorii lor în aeroporturile din Anglia

O simplă îmbrățișare la terminalul unui aeroport britanic poate costa până la 13 lire (15 euro). De la 1 ianuarie 2026, aeroporturile din Regatul Unit au introdus taxe pentru opririle cu mașina în zonele de sosiri și plecări, chiar și pentru câteva minute, scrie adevărul.ro.

Foto: foto-simbol

De la 1 ianuarie 2026, aeroporturile din Regatul Unit au introdus sau majorat taxele pentru accesul auto în zonele de sosiri și plecări, chiar și pentru câteva minute de staționare.

Măsura vizează reducerea traficului privat și încurajarea transportului public, dar reprezintă și o sursă importantă de venit pentru aeroporturi, estimată la peste 150 de milioane de lire sterline (173 milioane euro) pe an, potrivit  Corriere della Sera. 

La Aeroportul London City, o ședere de până la cinci minute costă 8 lire (9,2 euro), iar pentru maximum zece minute se ajunge la 13 lire (aproximativ 15 euro).

La Heathrow, taxa este de 7 lire (8 euro) pentru aceeași perioadă, în timp ce la Bristol trebuie plătite 8,5 lire ( 9,8 euro). Până la sfârșitul anului 2025, aceste scurte opriri erau gratuite.

Companiile de administrare susțin că noile taxe au scopuri ecologice: reducerea poluării, diminuarea traficului auto și finanțarea unor servicii mai bune.

În realitate, pentru mulți observatori, măsura reprezintă mai ales o modalitate de a crește veniturile non-aviatice, nelegate direct de zboruri și greu de reglementat.

Excepție face Belfast, unde pasagerii pot fi preluați gratuit, însă trebuie să utilizeze parcările pe termen lung, aflate la aproximativ zece minute de mers pe jos de terminal.

Conform estimărilor, în 2026, „taxa de predare” va genera cel puțin 150 de milioane de lire (173 milioane euro) din partea celor care însoțesc pasagerii cu mașina privată.

Această sumă ia în calcul traficul auto, procentul persoanelor care ajung la aeroport cu mașina și exclude servicii precum Uber sau preluarea pasagerilor din alte locații.


Pub