Medicul pediatru a menționat despre importanța donațiilor oferite statului nostru, dar și a criticat dur reacția ministrei Sănătății la cazul tinerei mămici, decedate la câteva zile după ce născuse, la maternitatea din Anenii Noi.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, spune că examinarea mai multor cazuri de deces matern, inclusiv cel mai recent din Anenii noi, se află sub controlul său personal. În contextul acestor cazuri, ministra are o întrebare către consiliile raionale în a căror subordine se află spitalele raionale, dar și toată opoziția, care a criticat procesul de dispariție a maternităților cu număr foarte mic de nașteri - Vă mai doriți maternitate în fiecare sat?.
La data de 27 ianuarie, anul curent, medicul pediatru Mihai Stratulat a venit cu o reacție față de decizia autorităților care au închis cinci maternități din nordul țării. Este vorba despre spitalele din raioanele Briceni, Ocnița, Dondușeni, Glodeni și Fălești. „Pentru un manager incompetent, cea mai bună soluție, cea care nu implica multă silință și capacitate intelectuală, este de a închide aceste maternități și de a da vina pe tot ce doriți”, a acuzat dur Stratulat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!