Două vaccinuri produse de India, aprobate de Moldova: Agenția Medicamentului a completat și lista medicamentelor cu 29 de denumiri

Comisia Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a autorizat, joi, 17 februarie, prin procedura condiționată, alte două vaccinuri utilizate în prevenirea SARS-CoV-2, produse de India. 

Foto: UNIMEDIA

Este vorba de Covaxin și Covovax, ambele fiind aprobate de OMS EUL, în cadrul procedurii pentru situații de urgență. Între timp, cu vot unanim, membrii Comisiei au decis prelungirea autorizării condiționate a vaccinurilor utilizate în prevenirea SARS-CoV-2.

La fel, tot în cadrul ședinței de ieri, au fost autorizate 69 de produse farmaceutice, dintre care 29 – în premieră, iar 40 – repetat.

Astfel, primar (în premieră), au fost autorizate preparate medicamentoase precum:

Evrysdi, soluție orală 0,75 mg/ml N1, Elveția – medicament indicat pentru tratamentul amiotrofiei spinale;

Oxicodon Kalceks, soluţie injectabilă/perfuzabilă 10 mg/ml 1 ml, 2 ml N5, N10, Letonia – analgezic utilizat în tratamentul durerii moderate până la severe;

Forvel, soluţie injectabilă/perfuzabilă 0,4 mg/ml, 1ml N5, N10, Cipru –antidot cu indicații în inversarea efectelor asupra Sistemului Nervos Central, determinate de opioizi.

Între timp, din categoria produselor farmaceutice autorizate repetat se numără medicamente precum:

Zinacef 750 mg pulbere pentru Soluţie injectabilă/perfuzabilă 750 mg N10, Marea Britanie – Antibiotic pentru administrare sistemică, cefalosporine de generaţia a II

Ebrantil 5 mg/ml soluţie injectabilă, 10 ml N5 , Elveția - Medicamente adrenergice cu acțiune periferică

Espumisan L, picături orale, emulsie 40 mg/ml, 30 ml N1 , Germania - Medicamente pentru tulburări funcţionale gastro-intestinale

Lenzetto, spray transdermic, soluție 1,53 mg/doză N1 , Ungaria - Hormonii sexuali şi modulatorii sistemului genital, estrogeni, estrogeni naturali şi de semisinteză, estradiol

Hepilor 1 mg/5 mg/2,5 mg/ml spray bucofaringian, 50 ml N1 (DCI: Combinație), Ucraina - Sistem respirator, preparate pentru gât, antiseptic, diverse

Totodată, Comisia Medicamentului a aprobat 683 de modificări postautorizare pentru 202 de medicamente.


Pub