„Două fete de 16 și 17 ani, au plecat la scăldat la Nistru cu doi băieți mai mari de 22 și 23 de ani. Aceștia au consumat alcool, iar după un timp unul dintre ei a rămas să aprindă focul, iar restul au intrat în apă.
La un moment dat, fata de 17 ani a încetat să mai simtă fundul sub picioare, aceasta nu știa să înoate și s-a speriat. Ea l-a prins de gât pe băiatul de 23 de ani, iar acesta a intrat în panică, astfel amândoi au început să se înece.
Băieții au sunat la poliție, iar la fața locului au intervenit angajații Direcției de Stat pentru Situații de Urgență. Scafandrii au găsit cadavrul adolescentei la șapte metri de locul unde a intrat sub apă”, se arată în comunicatul emis de MVD PMR.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!