Autocarul de model YUTONG, care se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova, având la bord 36 de pasageri, a fost supus verificărilor în baza analizei de risc. Atât șoferul, cât și pasagerii au declarat că transportă doar bunuri personale, care nu necesită declarare.
În urma controlului detaliat, realizat inclusiv cu tehnica de scanare din dotarea Serviciului Vamal, asupra uneia dintre valize au apărut suspiciuni. La verificarea fizică, printre articolele vestimentare au fost depistate 6 lingouri din metal auriu, de diferite dimensiuni, marcate cu inscripția „FINE GOLD”, presupuse a fi din aur.
Bunurile aparțin unui cetățean al Ucrainei, în vârstă de 48 de ani. Lingourile au fost ridicate și transmise spre expertizare, urmând ca, în funcție de rezultatele acesteia, să fie luată decizia legală corespunzătoare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!