Este vorba despre celebra ”revenge dress” (n.r. „rochia răzbunării”), creația neagră semnată de designerul Christina Stambolian, pe care regretata prințesă a purtat-o în seara de 29 iunie 1994. Piesa vestimentară va fi scoasă la vânzare de casa Sotheby's, pe 9 decembrie 2026, în cadrul unei licitații organizate la New York.
Cu cât ar putea fi cumpărată „rochia răzbunării” purtată de Prințesa Diana
Potrivit informațiilor publicate de casa de licitații, rochia este evaluată între 150.000 și 300.000 de dolari, fiind prima dată, din 1997, când ținuta este disponibilă pentru cumpărători. La acea vreme, Prințesa Diana a inclus-o într-o licitație caritabilă în cadrul căreia a scos la vânzare 79 de rochii din garderoba sa, pentru a strânge bani destinați organizațiilor care sprijineau lupta împotriva cancerului și a SIDA. Creația Christinei Stambolian a fost adjudecată atunci pentru aproximativ 65.000 de dolari și a rămas în posesia cumpărătorilor de la acea vreme.
„Dacă ar putea să-i dea afară din țară chiar acum, ar face-o”. Prințul William fierbe de furie de când Meghan Markle și Prințul Harry au întrecut măsura. Forțează limitele și sfidează relaxați regula impusă de Regele Charles
Rochia a devenit celebră în întreaga lume datorită momentului în care a fost purtată. În aceeași seară, postul ITV difuza un interviu televizat în care Regele Charles recunoștea că fusese infidel în timpul căsniciei cu Prințesa Diana, referindu-se la relația cu Camilla Parker, cea cu care este însurat în prezent. În loc să renunțe la apariția publică programată la un eveniment organizat de revista Vanity Fair, la Serpentine Gallery din Londra, prințesa a ales să participe și a atras toate privirile datorită rochiei negre pe care o purta.Meghan Markle și Prințul Harry au devenit duci întreținuți de cei din jur, după ce ușile Palatului Buckingham li s-au închis drept în nas. Tocmai au avut parte de încă un duș rece, după ce Ducele de Sussex i-a promis soției sale că vor fi primiți cu brațele deschise înapoi în Familia Regală: „Este frustrată”
Inițial, Prințesa Diana intenționa să poarte o rochie Valentino, însă planurile s-au schimbat după ce informația despre ținută a ajuns în presă. A ales, în schimb, creația neagră a Christinei Stambolian, pe care o avea în garderobă de aproximativ trei ani și pe care o considerase anterior prea îndrăzneață pentru o apariție publică. Rochia, cu umerii dezgoliți, croială scurtă și siluetă cambrată, a fost completată de un colier cu perle și un safir, pantofi negri și ojă roșie.
Piesa este realizată din crep de mătase neagră, are un corsaj plisat, cu bretele încrucișate, și o fustă din șifon, drapată asimetric, cu o trenă laterală. Potrivit descrierii publicate de Sotheby's, lotul include și un catalog al licitației din 1997, semnat atât de Prințesa Diana, cât și de designerul Christina Stambolian.
Înainte de vânzarea din decembrie, rochia a fost inclusă într-un turneu internațional de expoziții, cu opriri la Londra, Hong Kong și Geneva. O parte din încasările obținute în urma licitației va fi direcționată către NHS Lothian Charity, în beneficiul Royal Edinburgh Hospital.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!