6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(foto) Maia Sandu, întrevedere cu Donald Tusk, la Președinție: „M-am bucurat să-l revăd pe un bun prieten al Moldovei”

Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, aflat într-o vizită la Chișinău, a avut o întrevedere și cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. „Polonia este unul dintre principalii noștri parteneri economici și una dintre cele mai importante destinații pentru produsele moldovenești, inclusiv vinurile noastre”, a menționat șefa statului.

Foto: Maia Sandu/Facebook

„M-am bucurat să-l revăd pe un bun prieten al Moldovei, Premierul Poloniei, Donald Tusk, aflat în vizită la Chișinău. Polonia este unul dintre principalii noștri parteneri economici și una dintre cele mai importante destinații pentru produsele moldovenești, inclusiv vinurile noastre. Am discutat despre consolidarea acestor legături economice pentru a stimula economia, a sprijini producătorii și a crea noi locuri de muncă.

Polonia, membră a Uniunii Europene de 20 de ani, ne oferă un exemplu clar despre cum integrarea europeană poate transforma o țară. În această perioadă, salariul mediu s-a triplat, iar speranța de viață a crescut cu câțiva ani. Noi, în Republica Moldova, ne dorim același parcurs – să aducem beneficii tangibile cetățenilor noștri prin integrarea în Uniunea Europeană. Această vizită subliniază angajamentul nostru comun de a construi o Moldovă modernă, europeană, prosperă și conectată cu partenerii noștri din Europa”, a subliniat Maia Sandu.

 


Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, se află într-o vizită în Republica Moldova. În cadrul unei conferințe de presă comună cu Dorin Recean, susținută la Chișinău, oficiaul polonez a declarat: „L-am asigurat pe domnul prim-ministru și doresc să asigur toți cetățenii că Polonia va acționa într-un mod foarte intens, chibzuit și în cooperare strânsă cu Moldova asupra procesului de aderare la Uniunea Europeană”. 

În contextul vizitei oficiale a prim-ministrului Poloniei, Donald Tusk, la Chișinău, în perioada 4-5 septembrie 2024, sunt impuse restricții temporare de acces în anumite zone din capitală.


Pub