„Autoritățile nu înțeleg în ce țară trăiesc și sunt foarte departe de problemele reale ale cetățenilor. Nici Maia Sandu, nici colegii ei nu vor să fie responsabili pentru ceea ce se întâmplă. Acum cetățenii sunt conștienți de faptul că au fost înșelați. Astăzi, Parlamentul Republicii Moldova nu reprezintă interesele cetățenilor, la fel ca guvernul lui Recean. Din acest motiv, inițiem și pregătim un vot de neîncredere în Guvernul lui Recean. Credem că ar trebui să plece”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, deputatul BCS, Vlad Batrîncea.
Potrivit deputatului, proiectul de moțiune de cenzură va fi elaborat de blocul Comuniștilor și Socialiștilor cu implicarea partidelor extraparlamentare, a societății civile, precum și a reprezentanților administrațiilor locale.
„Credem că un vot de neîncredere și demisia Guvernului este cea mai scurtă cale pentru alegerile parlamentare anticipate”, a concluzionat Batrîncea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!