Plângerea a fost depusă încă în august 2019, iar după mai multe ședințe anulate și amânate, aceasta a fost scoasă de pe rol.
„Având în vedere neprezentarea reclamantului şi/sau reprezentantului acestuia, împuternicit corespunzător, în cadrul şedinţei de judecată şi ţinând cont de poziţia exprimată de partea pârâtă prezentă în şedinţa de judecată care nu a insistat asupra examinării cauzei în fond, ci dimpotrivă a solicitat scoaterea cererii de pe rol, instanţa de judecată a ajuns la concluzia de a scoate de pe rol cererea de chemare în judecată, în temeiul prevederilor art.267 lit. g) Codul de procedură civilă (f.d. 108-109, vol. 3)”, a decis Judecătoria Chișinău, sediul Centru, pe 27 iunie 2022.
Cavcaliuc a depus cerere de recurs, solicitând casarea încheierii instanței de fond și restituirea cauzei spre judecare în Judecătoria Chișinău, iar Curtea de Apel i-a îndeplinit solicitarea.
„Se admite recursul declarat de avocatul Bălănel Petru, în interesele recurentului Cavcaliuc Gheorghe.
Se casează încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 27 iunie 2022, la cererea de chemare în judecată înaintată de Gheorghe cavcaliuc privind apărarea onoarei şi demnităţii profesionale, încasarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată, cu restituirea cauzei la rejudecare în fond, în același complet de judecată.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii”, se arată în decizia Curții de Apel.
Dosarul a fost inițiat în 2019, după mai multe acuzații lansate de Sorin Stati în adresa lui Cavcaliuc. UNIMEDIA a prezentat și poziția fostului șef adjunct al IGP, motiv pentru care consideră plângerea în instanță ce ne vizează drept una nefondată.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!