6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(stop cadru) Marian: Moldova poate sunt 2 cuvinte din dicționarul limbii române și le poate folosi și PAS, și Guvernul

Deputatul PAS Radu Marian susține că „Moldova poate” sunt 2 cuvinte din dicționarul limbii române și le poate folosi și PAS, și Guvernul. Declarația a fost făcută la emisiunea Cutia Neagră de la TV8, ca reacție la acuzațiile consilierului lui Ion Ceban, Victor Pruteanu, precum că partidul de guvernământ „folosește resurse administrative pentru a-și face campanie electorală”.

Foto: captura foto

„Domnule deputat, uitați-vă, Moldova poate, ziare de ale PAS. Acum spuneți-mi vă rog, înțeleg că este campanie de comunicare a Guvernului despre realizări, partidul face „Moldova poate”, Guvernul face „Moldova poate”.  Guvernul face „Moldova poate”. Partidul face și el „Moldova poate”. Domnul Marian spune că Guvernul e al PAS și își asumă. Doamna Maia Sandu a spus că guvernarea își asumă campania „Moldova poate”. Asta nu e utilizare de resurse administrative? Directă”, a spus consilierul lui Ion Ceban, Victor Pruteanu.

„E un pic ipocrit când cei de la MAN vorbesc despre resurse administrative, după tot ce fac ei în Primărie. Despre „Moldova poate”, nimeni nu a înregistrat așa marcă comercială sau nu a monopolizat aceste 2 cuvinte. Noi la partid am decis de mai mult timp să vorbim despre acest aspect, să încurajăm cetățenii să creadă în R. Moldova. De aceea am venit cu același mesaj și în ziarele noastre. Guvernul are și el o obligație, o datorie să informeze cetățenii despre ce a reușit și ce urmează să facă, pentru că de multe ori se spune că trebuie să comunice mai mult Guvernul PAS. Când Guvernul încearcă să vină cu mesaje, panouri, materiale informative, iarăși e problemă”, a răspuns, în replică, Radu Marian.

Întrebat care este deosebirea între campania „Moldova poate” a Guvernului și promovarea sloganului „Moldova poate” de către PAS, deputatul a menționat: „Moldova poate sunt 2 cuvinte din dicționarul limbii române și le poate folosi și PAS, și Guvernul”.


Guvernul a anunțat, recent, că dă start unei campanii de informare naționale, intitulată „Moldova poate”, care va avea un buget total de 5 milioane de lei. Costurile au provocat critici și discuții aprinse în societate. „Domnul Postică anul trecut făcea convulsii la subiectul campaniei de informare a Chișinăului, pe care le face de 5 ani și la multe alte acțiuni care le stau în gât”, a scris Natalia Ixari purtătoarea de cuvânt a primarului capitalei, Ion Ceban, pe rețele. „Pentru 5 milioane de lei pe care Guvernul îi cheltuie din banii noștri, nacealinișii galbeni vor merge prin țară, ca să le povestească oamenilor cât de bravo ei sunt și ca să-și facă campanie electorală”, a adăugat Ion Bulgac.

Și ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a criticat campania lansată de Guvern „Moldova poate”, cu un buget total de 5 milioane de lei. „Moldova poate, dar voi nu”. „PAS a închis școala din satul Dolna, raionul Strășeni, pentru că nu ajungeau 600 de mii de lei pe an pentru întreținere. Cu acești bani, școala din Dolna ar fi putut funcționa încă 9-10 ani”, a menționat Dodon.

De cealaltă parte, președinta Maia Sandu a declarat că inițiativa privind campania „Moldova poate” aparține în totalitate guvernării PAS și nu trebuie atribuită doar Guvernului. „Nu avem de ce să ne rușinăm de faptul că putem”, a declarat șefa statului în cadrul emisiunii. Cât despre cele 5 milioane de lei alocate din bugetul de stat, fapt care a provocat critici în rândurile societății, Maia Sandu a spus că nu știe nimic.

Pe acest subiect, s-au iscat polemici între vicepreședinta PAS, Doina Gherman și liderul fracțiunii parlamentare BCS, Vlad Batrîncea.„Miniștrii, în loc să-și îndeplinească obligațiunile de serviciu, fac partizanat politic și campanie electorală din banii publici, în orele de lucru”, a declarat Vlad Batrîncea. „Nu o să închidem miniștrii în Guvern să nu meargă în vizite de lucru”, i-a spus, în replică, Doina Gherman. 


Pub