1.197 Chișinău raportează multe cazuri infecțioase în ultima săptămână 14 Descinderi în România într-un dosar al rezidențiatelor USMF Chișinău 73 ani Pacient decedat după o cădere într-un spital din Chișinău; anchetă 19,6813 lei/€ Leul se slăbește ușor față de euro; vezi și cursul BNM de azi
„Împreună putem asigura o securitate fiabilă și o viață decentă pentru toți cetățenii”: Volodimir Zelenski, mesaj pentru Moldova de Ziua Independenţei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a scris un mesaj de felicitare pentru locuitorii Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței.

Foto: UNIMEDIA

„O felicit sincer pe președinta Maia Sandu și pe poporul Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței. Apreciem strânsa cooperare dintre națiunile noastre. 

Regiunea noastră este profund interconectată și, împreună, trebuie să ne protejăm popoarele, statele și independența. Numai împreună, într-o Europă unită, putem asigura o securitate fiabilă și o viață decentă pentru toți cetățenii noștri”, a scris Zelenski pe platforma X. 

Turnul Qutub Minar din New Delhi, India, a fost iluminat în culorile drapelului Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței. Imaginile au fost făcute public de către fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban.

Cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a Zilei Independenței, Vadim Ceban, economist și președinte al companiei MoldovaGaz, a transmis un mesaj de felicitare tuturor cetățenilor. „Nu este doar o sărbătoare, ci e și o chemare. Să observăm cât de bine ne descurcăm singuri și cât de mult depindem de decizii și ajutoare străine”, a precizat acesta.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis un mesaj video cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a Independenței Republicii Moldova. În mesaj, edilul a îndemnat cetățenii să se unească și să contribuie la consolidarea unei națiuni puternice, încheind cu urarea: „La mulți ani, draga mea Patrie!”

Președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, însoțiți de miniștri și deputați au depus flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”, apoi au ținut un minut de reculere pe eroii căzuți.

Și echipa Partidului „Respect Moldova” a marcat împlinirea a 34 de ani de la proclamarea independenței prin depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare. La eveniment au participat președintele, vicepreședinții formațiunii, membri și simpatizanți, care au transmis urări de sănătate, încredere și speranță într-o Moldovă prosperă și respectată, în care independența să fie o realitate trăită, nu doar un slogan festiv.

De asemenea, cu prilejul celei de-a 34-a aniversare a Zilei Independenței Republicii Moldova, șefa statului, Maia Sandu, a venit cu o felicitare către toți cetățenii, într-un filmuleț lansat pe rețele. „La mulți ani, Moldova!”, a semnat președinta.

Ulterior, președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu,au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a Independenței Republicii Moldova.

Irina Vlah, preşedinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.

 Și reprezentanții Blocului Patriotic, împreună cu membrii și susținătorii partidelor componente, au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Capitalei cu ocazia Zilei Independenței.

„Ziua Independenței este un bun prilej pentru a deschide un nou capitol și este un moment solemn în care trebuie să fie lăsate la o parte orgoliile și interesele politice”. Este unul dintre mesajele transmise de Partidul Democrat Modern din Moldova prin felicitarea de Ziua Independenței.


Pub