79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Șor - 60 de mii, poliția sub 4 mii. IGP face totalul protestului de astăzi: Nu a fost pașnic

3600 de persoane au participat la protestul din centrul orașului, spune poliția, în timp ce partidul Șor anunța o cifră de peste 60 de mii. Poliția spune că și de această dată acțiunea nu poate fi numită una pașnică, fiind înregistrate o serie de încălcări ale legislației și provocări atât în adresa forțelor de ordine, cât și a cetățenilor.

Foto: ȘOR

„Precizăm că, potrivit art.10 alin.(1) (Procedura notificării) din Legea nr.26/2006 - orice persoană care intenţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării întrunirii.

Alin. (2) din același articol prevede că în declaraţia prealabilă se indică numele sau (în cazul unei persoane juridice) denumirea organizatorului, datele de contact ale organizatorului, scopul întrunirii, locul, data, ora începerii şi durata întrunirii, traseele întrunirii (după caz), forma de desfăşurare a întrunirii, numărul aproximativ de participanţi, serviciile solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale.

Or, toate aceste obligațiuni nu au fost întrunite, iar Poliția a trebuit să intuiască acțiunile organizatorilor și ale participanților la întrunire”, se arată în comunicatul poliției.

Poliția spune că de la începutul evenimentului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare, fiind escortate la sediile Poliției 63 de persoane cu comportament suspect, 39 fiind minori fără persoane care să-i însoțească.

Totodată, fără să coordoneze acțiunile cu organele de forță, participanții au creat haos pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, împiedicând deplasarea transportului public și a mașinilor cu regim prioritar de circulație, în special a ambulanțelor.

Conducătorii auto s-au pomenit blocați, iar transportul public nefuncțional.

„Participanții au manifestat acțiuni de nesubordonare în raport cu reprezentanții instituțiilor de forță, și de această dată acțiunile fiind ghidate în mod special de organizatori și persoane interpuse. Reiterăm că, persoanele care nu respectă conduita impusă de legea cu privire la întruniri, instigă sau comit acte de violență vor purta răspundere conform legislației.

Poliția nu va tolera nici o formă de provocare sau agresiune, inclusiv asupra angajaților săi”, spune poliția.

Oamenii legii amintesc organizatorilor că sunt responsabili de comportamentul manifestat de participanți și desfășurarea întrunirii în sine, tot ei fiind obligați să comunice participanților limitele cadrului legal, dar și cum pot avea grijă de propria siguranță.


Pub