„Un avion civil Antonov s-a prăbușit în Sudan. Pare departe de noi - dar e mai aproape decât credem. Nouă persoane au decedat, printre care un moldovean de-al nostru - Anatolie Ungureanu.
De zeci de ani la AirMoldova, recent și-a luat câteva luni libere, să meargă să câștige un ban. Așa sunt vremurile în aviație, angajații Air Moldova, pe lângă incertitudinea la care trebuie să facă față, mai stau și fără salarii de jumătate de an. Dar cât pro bono poți face atunci când ai copii minori și realitățile financiare te ajung din urmă? Și atunci când nu mai sunt alternative în țara ta, riscul cu care vin unele oferte de muncă nu mai pare atât de mare…
Cuvint cheie - alternative. Care sunt alternativele pentru experții din sectorul aviației civile din Moldova? De cât timp este nevoie pentru a găsi o soluție pentru Air Moldova? De cât timp este nevoie pentru a aduce alte companii pe piață? Ce se face cu expertiza existentă - să mai aștepte câțiva ani poate-poate vom reuși să-i convingem pe Ryanair? Între timp punem pe pauză o întreagă industrie și închidem ochii la tragediile „individuale”. Da, e complex contextul economic - politic - financiar etc. Dar în spatele contextului sunt Oameni.
Un tătic a 3 copii, un șef tehnic excepțional cu experiență mai mare de 30 de ani, care brusc a devenit redundant. Anul acesta ar fi ieșit la pensie, până atunci avea nevoie de o mână de ajutor. Iar la noi mâna nu ți-o dă nimeni, îți faci singur norocul”, a scris Cristina Sontu.
La rândul său, Autoritatea Aeronautică Civilă a venit cu un mesaj de condoleanțe.
„Moldoveanul decedat în accidentul aviatic din Sudan avea peste 35 ani de experiență, fiind personal tehnic, licențiat B2, specializat în aparatura electronică de bord. Licențiat pentru mai multe tipuri de aernove, AN-26, AN-28, AN-32, TU-134, linia Airbus 320, a activat în cadrul mai multor companii aeriene naționale, printre care Valan și Air Moldova.
Autoritatea Aeronautică Civilă își reafirmă solidaritatea și compasiunea față de familiile îndoliate ale echipajului și personalului tehnic. Este o pierdere incomensurabilă pentru colectivul din care au făcut parte și pentru aviația Civilă în general”, au declarat reprezentanții AAC, într-un comunicat.


Un cetățean al Republicii Moldova a murit în urma unui accident aviatic în Sudan. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către ofițerul de presă al MAEIE Filip Cojocaru.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!