„În curând se vor împlini șase ani de la alegerile prezidențiale din 2020, când Maia Sandu a fost aleasă președinte. Ea a câștigat acele alegeri profitând de contextul pandemiei COVID-19, a câștigat beneficiind de susținerea sponsorilor occidentali și a rețelei de ong-uri sorosiste, mulți dintre care o slujesc până în prezent. Maia Sandu a câștigat alegerile fiindcă a știut bine să spună minciuni, să promită vremuri bune, combaterea sărăciei și a corupției, îmbogățirea populației și prețuri mai avantajoase pentru cetățeni. A câștigat atunci alegerile criticând prețurile înalte la combustibil, la gaz, la transport. Și a promis că va aduce moldovenii acasă”, spune Igor Dodon într-o postare pe contul său de telegram.
El o acuză că pe Maia Sandu că a mințit.
„Știm că ea a mințit. Nimic bun nu s-a întâmplat. Iar vremuri atât de grele ca cele din prezent, sub guvrnarea PAS, moldovenii n-au mai cunoscut decât doar la sfârșitul anilor 1990, când mentorul politic al Maiei Sandu, premierul de atunci Ion Sturza dădea caloși în loc de pensii. Vreau să vă amintesc despre avertizările noastre, ale socialiștilor, care v-am explicat că Maia Sandu va nenoroci Republica Moldova și poporul, dar mulți nu au crezut, nici nu au vrut să asculte, fiindcă erau prea seduși de minciunile ei. Și erau orbiți de ura pe care membrii PAS au cultivat-o, învrăjbind societatea”, spune socialistul.
Politicianul a prezentat un material electoral din anul 2020, din 10 puncte, care urmau să fie făcute de Maia Sandu și PAS.
„Aproape pe fiecare punct în parte, s-a întâmplat exact așa sau urmează să se întâmple, mai spune socialistul.
- Închiderea de școli și spitale în raioane. S-a făcut sub conducerea Maiei Sandu.
- Lichidarea raioanelor. Se face acum sub conducerea Maiei Sandu.
- Vânzarea pământurilor la străini. Este condiția impusă de Uniunea Europeană, confirmată de fostul ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, care a declarat că în Uniunea Europeană circulația capitalului este liberă, de aceea cetățenii unei țări-membre pot achiziționa „orice” într-o altă țară-membră.
- Promovarea unei politici rusofobe. S-a făcut și se face în modul cel mai agresiv sub conducerea Maiei Sandu, cu consecințe extrem de dureroase pentru economia Republicii Moldova.
- Blocarea economiei și stoparea plăților pentru pensii și salarii. Asta s-a întâmplat la unele întreprinderi, iar capacitatea de plată a guvernului este asigurată în prezent doar de împrumuturile de milioane din exterior, pe care următoarele generații vor trebui să le întoarcă. Economia țării este într-un deficit drastic.
- Interzicerea sărbătoriii oficiale a Zilei Victoriei, de 9 Mai, și înlocuirea cu Ziua Europei. S-a făcut sub conducerea Maiei Sandu, iar oamenii care organizează marșul Memoriei sunt luați în derâdere de adepții fanatizați ai Guvernării PAS.
- Legalizarea căsătoriilor dintre homosexuali. Guvernarea PAS, încurajată de UE și de organizația LGBT, oferă tot sprijinul necesar pentru promovarea acestor practici în Republica Moldova, creând condiții pentru propaganda LGBT, inclusiv printre copii, în școli.
- Interdicții pentru business. Pandemia a trecut, dar mediul de afaceri s-a confruntat în acești șase ani cu alte numeroase provocări, pierderi financiare și presiuni din partea organelor de control, care i-au determinat pe mii de antreprenori și agricultori să abandoneze afacerile, mulți dintre care s-au simțit nevoiți să părăsescă țara.
- Deteriorarea relațiilor cu Tiraspolul. În prezent, nu există niciun dialog la nivel înalt între Chișinău și Tiraspol, cu excepția mimării discuțiilor la nivel de ministere de profil. Cetățenilor moldoveni din Transnistria li se încalcă constant libertatea de a participa la alegeri și drepturile la libera circulație ș.a.
- Instaurarea haosului în Parlament și falimentul economic al țării. La acest punct s-a întâmplat altceva. Maia Sandu și PAS au monopolizat toată puterea în țară, au supus instituțiile statului, Curtea Constituțională, mass-media, justiția și au impus un control politic autoritar, antidemocratic, inoculând frica printre cetățeni. Dar cu tot acest control nelimitat, guvernarea PAS a fost incapabilă să dezvolte economia, a provocat sărăcirea populației, a cedat interesele statului în favoarea intereselor străine și a determinat zeci de mii de oameni să părăsească țara, în căutarea unor vremuri mai bune peste hotare”, spune ex-Președintele țării.
Igor Dodon afirmă că, „majoritatea punctelor despre care a avertizat în 2020, s-au realizat, dar și s-au întâmplat mai multe lucruri grave, pe care nici cei mai aprigi critici ai guvernării PAS nu le considerau posibile, atât de proastă este situația în care au ajuns azi cetățenii moldoveni”.
„Fiindcă au adus Republica Moldova la sărăcie și la faliment economic și fiindcă vor să se mențină la putere în altă formulă politică, guvernarea PAS vorbește deschis, oficial, despre un „Plan B”, care înseamnă lichidarea statalității moldovenești și Unirea, adică anexarea teritorială a țării noastre la România. PAS și Maia Sandu nu vor să plece democratic de la guvernare, ei se tem de răzbunarea poporului, de aceea au hotărât să vândă patrimoniul național care a mai rămas străinilor și apoi să distrugă statul definitiv, să îl desființeze. Acesta e prețul votului bazat pe promisiuni mincinoase, când sunt aleși politicieni incompetenți, falși, cinici și străini de interesele naționale ale țării noastre. V-am avertizat, nu dați porumbelul din mână pe coțofana de pe gard. Lucrurile le vom putea repara începând cu anul 2027, când vor fi organizate alegeri locale, apoi prezidențiale, apoi parlamentare. Guvernarea PAS trebuie înlăturată de la putere și trebuie să răspundă în fața poporului”, conchide Igor Dodon.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!