Femeia de afaceri Eleni Petropoulou, în vârstă de 35 de ani, este proprietara vilei de lux în care a locuit Vladimir Plahotniuc la Atena. Femeia deține și un magazin de bijuterii într-un centru comercial din Glyfada, o suburbie opulentă din sudul Atenei, situată pe malul mării Egee.
Eleni Petropoulou a declarat: „Vila a fost dată în chirie prin intermediul unei companii, nu am contactat cu el direct. A stat aici aproape un an”.
Este vorba despre o companie care dă în chirie doar proprietăți de lux, iar pe aceasta o promovează cu denumirea „Villa Primavera”, cunoscută și drept „Villa l’Époque”.
Anterior, RISE Moldova a dezvăluit locația exactă a vilei de lux din Saronida, unde s-au refugiat oligarhul Vladimir Plahotniuc și fostul deputat Constantin Țuțu, până la arestarea lor, la Atena. Vila ultramodernă, dotată cu piscină, a devenit centrul unei operațiuni internaționale de căutare și este situată pe strada Ifaistou, într-o zonă exclusivistă de la malul Mării Egee, în sudul capitalei elene.
Fostul politician Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia, pe 22 iulie, a anunțat, în aceeași zi, Poliția Republicii Moldova. Alături de el a fost reținut și ex-deputatul Constatin Țuțu.
Autoritățile grecești l-au arestat pe Vladimir Plahotniuc după ce ar fi descoperit în posesia lui un document fals, emis pe numele „Stanislav Kirsanov”.
Vladimir Plahotniuc deținea 21 de acte false. IGP a publicat mai multe informații despre toate identitățile ale fostului lider democrat și ale lui Constantin Țuțu.
Presa elenă scria că cei doi intenționau să plece în Dubai. Alături de foștii deputați ar fi fost reținută și o tânără de la Tiraspol - Elisaveta Kuznețova, care a purtat titlul de Miss Moldova în 2019.
Imagini de la perchezițiile din vila lui Vladimir Plahotniuc au fost făcute publice de Poliția din Grecia. În acestea se observă că au fost găsiți bani în casa oligarhului, dar și un pașaport ucrainean.
Rusia a emis, pe 23 iulie, mandat de arest prin Interpol pe numele lui Vladimir Plahotniuc. Astfel, Moscova intenționează să ceară autorităților grecești extrădarea oligarhului către organele de drept ruse.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, afirmă că Republica Moldova a fost prima țară care a solicitat extrădarea oligarhului Vladimir Plahotniuc, fapt ce ar trebui să-i ofere prioritate. Potrivit lui, cererea a fost depusă acum patru-cinci ani. Totuși, la acel moment, în comisia Interpol care examina dosarul era implicat fostul director al SIS, Vitalie Pîrlog. „Și cumva vedem că și-a pus o amprentă”, a declarat șeful IGP.
La 23 iulie, Vladimir Plahotniuc a fost plasat în arest pe un termen de 40 de zile, potrivit Procuraturii Generale.
La 28 iulie, oligarhul Vladimir Plahotniuc a depus o cerere oficială, prin care acceptă necondiționat extrădarea în Republica Moldova, potrivit unui comunicat semnat de avocatul său, Lucian Rogac. Documentul a fost transmis autorităților judiciare din Grecia. Reacția a venit după ce Procuratura Generală a anunțat că Plahotniuc nu și-a exprimat consimțământul ca să fie extrădat în Republica Moldova.
La 29 iulie, Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost eliberați din arest de autoritățile elene pe dosarul „fals în acte”, însă rămân în continuare în penitenciarul Korydallos, în baza mandatului internațional de arestare. Ședința de judecată, care urma să aibă loc astăzi și viza acuzațiile privind utilizarea documentelor contrafăcute, a fost amânată pentru luna martie 2026.
La 30 iulie, avocatul lui Vladimir Plahotniuc a acuzat PG că tergiversează extrădarea și nu a depus încă actele în acest sens. Apărătorul a mai spus că clientul său a refuzat să fie dat pe mâna organelor din Rusia.
La șase ani de la fuga din Moldova, fostul lider democrat Vlad Plahotniuc a transmis un prim mesaj prin care anunță că urmează să publice informații despre el însuși și despre situația actuală din Republica Moldova.
Plahotniuc și-a creat pagină de Facebook, unde se prezintă ca politician, cu doar 4 zile înainte de a fi reținut pe aeroportul din Grecia.
Pe 7 februarie 2025, după 4 ani și jumătate de la fuga sa din Republica Moldova și nenumărate cereri din partea autorităților de la Chișinău, Interpol a acceptat într-un final solicitarea și l-a dat în căutare internațională pe Vladimir Plahotniuc.
Procuratura a anunțat anterior că Vladimir Plahotniuc este beneficiarul banilor obținuți în urma furtului miliardului, prin intermediul grupului Șor, iar în privința sa urmează a fi înaintate încă trei capete de acuzare și solicitată extrădarea pentru a fi tras la răspundere în Moldova.
Furtul miliardului în 2014 s-a desfășurat în 4 etape, cu implicarea unui număr mare de șefi de instituții responsabile ale statului, ai Băncii Naționale, din cadrul ministerelor, până la nivel de Guvern și Legislativ, iar pregătirile au început încă în 2009.
Plahotniuc a fugit din țară în iunie 2019, când a pierdut guvernarea și a avut o discuție cu ambasadorul SUA la Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!