(video) Candidata PAS la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, a depus actele la CEC. Începe colectarea semnăturilor

Astăzi, Partidul Acțiune și Solidaritate a depus actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrarea grupului de inițiativă în vederea susținerii Maiei Sandu la funcția de Președinte al Republicii Moldova, la o zi după ce Consiliul Politic Național al partidului a desemnat-o oficial pe lidera formațiunii drept candidată la alegerile prezidențiale din această toamnă.

Foto: captură video/Privesc.eu

„Ieri, 1 septembrie 2020, a avut loc ședința Consiliului Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate, în cadrul căreia doamna Maia Sandu a fost desemnată oficial candidată la funcția de președinte al Republicii Moldova. De asemenea, a fost constituit grupul de inițiativa care urmează să colecteze cele 25 de mii de semnături din cel puțin 18 raioane în susținerea candidatei PAS la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Președinte al acestui grup de inițiativă a fost ales Igor Grosu, prim-vicepreședinte al PAS”, a declarat astăzi vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco, în cadrul unei conferințe de presă, organizată înainte de depunerea actelor la Comisia Electorală Centrală.

„Nu vom merge în aceste alegeri doar pentru a face figurație. Nu va fi doar o victorie împortiva lui Dodon, ci o victorie asupra schemelor, a hoției și a sărăciei. E vremea oamenilor buni”, a declarat Sergiu Litvinenco.

„Hoții au adunat averi nemăsurate, iar oamenii buni s-au pomenit ducând o viață tot mai grea. Hoția a pus mâna pe justiție. La 29 de ani de independență privim cu tristețe drumul care l-am parcurs până acum și ne întrebăm dacă e prea târziu? Nu e târziu. Cred cu tărie că lucrurile pot fi îndreptate”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că la 18 iulie a anului curent, PAS a anunțat ă Maia Sandu este candidata partidului pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acestă toamnă, fiind aleasă unanim de către membrii Consiliul Politic Național al Partidului.

DE menționat că alegerile prezidențiale au fost stabilite pentru data de 1 noiembrie 2020, iar procesul de colectare a semnăturilor va demara în luna septembrie.


Pub