„Scopul președintelui țării, potrivit Constituției, trebuie să fie de a învesti un Guvern. În această situație a fost scopul nu de a forma Guvernul, ci de a dizolva Parlamentul. În acest caz, Curtea urma să examineze și să observe schimbarea scopului de formare a Guvernului în cel de dizolvare a Parlamentului, ceea ce nu poate fi tratat decât ca un abuz din partea președintelui țării.
De asemenea, atragem atenția că discuțiile, consultările cu fracțiunile parlamentare nu trebuie să fie formale. Acestea au fost doar mimate, iarăși cu scop de a dizolva Parlamentului.
Curtea urma să observe și faptul că atunci când președintele consideră că apar circumstanțe de a dizolva Parlamentul, acesta este obligat să mai consulte o dată fracțiunile parlamentare pentru a vedea dacă într-adevăr nu mai sunt alte căi de a crea un Guvern, ceea ce nu s-a întâmpla.
Președintele Republicii Moldova trebuie să folosească toate posibilitățile pentru a învesti un Guvern, iar acestea existau, mai ales că există o majoritate parlamentară.
Sau Curtea nu este apolitică, sau este incompetentă”, a declarat un alt fost președinte al Curții Constituționale, Victor Pușcaș.
Specialiștii recomandă Curții Constituționale să-și anuleze decizia din 15 aprilie 2021 și să înceapă reurganizarea instituției, pentru ca aceasta „să nu mai fie dependentă de politic”, iar alegerea membrilor să fie modificată.
Potrivit specialiștilor, adresarea a fost semnată de către 12 specialiști în drept constituțional.
Pe 15 aprilie 2021, 3 judecători de la Curtea Constituțională au constatat că există circumstanțe de a dizolva actualul Parlament, la solicitarea șefei statului, Maia Sandu.
PSRM a calificat decizia drept o „tentativă de uzurpare a puterii în stat” și a cerut demisia celor 3 magistrați, dar și a președintei țării.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!