4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Elevii ar putea să revină la școală din toamnă. Ministerul Educației a elaborat 7 modele de funcționare a școlilor

În mai puțin de două luni, elevii din țară vor reveni la școală. Ministerul Educației anunță că a elaborat 7 modele privind reîntorcerea elevilor din luna septembrie, printre care se numără și orele în cadrul claselor, dar și cele online, care urmează a fi consultate cu directorii de școli, pentru a fi luată o decizie potrivită.

Foto: UNIMEDIA

„1. Prezența fizică - este aplicabilă în cazul școlilor cu un număr mic de elevi, fiind respectate măsurile epidemiologice. Din cele 1250 de școli din țară, acest model poate fi adoptat în 925 școli, care au numărul de până la 300 de copii. La necesitate se pot organiza lecții de 30 de minute pentru a minimiza timpul aflat la școală și o pauză mai mare, dar și mai multe intrări în școli.

2. În două schimburi - aici clasele primare, gimnaziale au prioritate pentru primul schimb.

3. Combinat - în zile de prezență și zile la distanță, o zi acasă, o zi se vine la școală, astfel la școli se vor afla jumătate din numărul de elevi. În zilele de prezentă vor fi abordare subiecte noi și evaluare după caz, în zilele de comunicare la distanță - menținerea unei comunicări prin platforme disponibile. Tot în aceste zile pot avea loc disciplinele ca educația plastică, muzicală, fizică.

4. Hibrid, pe grupe - Din numărul total de elevi la școală, 50% vor fi la școală, iar 50% acasă. Asta presupune împărțirea clasei în doup grupe, pe rând o zi se vine la școală, o zi - online, astfel fizic la școala vor fi jumătate din numărul total de elevi.

5. Învățare alternantă - 50% din elevi la școală, 50% online și presupune împărțirea clasei în două schimburi, o săptămână se vine la școală, o săptămână - acasă.

6. Online

7. Mixt - îmbinarea a două trei modele prezentate mai sus”, a declarat Igor Șarov, în cadrul unui briefing de presă.


Pub