„Cred că toți sunt de acord că laboratoarele din statele europene sunt bine dotate și profesioniste, în care putem avea încredere. Dacă astăzi am înregistra în țara noastră toate medicamentele certificate în România, care au și prospecte în română, rusă, poloneză, turcă etc., ar însemna că putem importa cu 14 mii de medicamente mai mult. Cetățenii noștri nu vor mai fi nevoiți să meargă după produse farmaceutice la Iași. Iar din taxe pentru înregistrarea medicamentelor, la bugetul de stat ar veni 28 de milioane de euro în doar câteva săptămâni”, a explicat Renato Usatîi.
El spune că astăzi, în Moldova, accesul la medicamentele de calitate este unul problematic.
„Dacă atât de mult se vorbește despre armonizarea legislației cu țările europene, ar trebui să armonizăm și practica înregistrării medicamentelor. Astăzi în Republica Moldova sunt înregistrate până în 4000 de medicamente. În România sunt înregistrate 18 mii, în Ungaria – 25 de mii, în Germania – 45 de mii. Cu cât este mai mare numărul de medicamente înregistrat, cu atât mai calitativ este protocolul de tratament pe care îl scriu doctorii, iar pacienții au șanse mai mari să se vindece”, a mai adăugat Usatîi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!