400.000 Pui, rațe și curcani sacrificați pentru a opri focarele H5N1 în Germania 29 Atac nocturn în Kiev; blocuri lovite, incendii și evacuări în cartiere 88.000.000 Valoarea bijuteriilor furate din Galeria Apolo; doi reținuți 1.300.000 $ Sumă primită pentru secrete cibernetice vândute Rusiei
Uraganul Melissa a devenit o furtună rară de categoria 5 și se apropie de Caraibe. Aeroporturi închise și ordine de evacuare în Jamaica

Caraibele se pregătesc pentru uraganul Melissa, unul dintre cele mai puternice care au lovit vreodată regiunea. Melissa a început ca un grup de furtuni în largul coastelor Africii de Vest, care s-au deplasat spre vest și s-au dezvoltat, atingând statutul de furtună tropicală la nord de Venezuela pe 21 octombrie, relatează The Guardian, citată de hotnews.ro.

Foto: Profimedia

Intensificarea rapidă în weekend a transformat Melissa într-un uragan de categoria 5, pe măsură ce se deplasa lent spre vest prin Marea Caraibelor, potrivit CNN.

Se așteaptă ca Melissa să lovească țara insulară cu rafale de vânt de 257 km/h, ceea ce ar face-o cea mai puternică dintre cele cinci uragane care au lovit direct Jamaica de când există măsurători meteorologice.

Cel mai recent și cel mai puternic, până acum a fost uraganul Gilbert în 1988, care a adus rafale de 209 km/h.

Traversarea neobișnuit de lentă a Melissei – cu o viteză medie de 8 km/h în ultimele zile – va agrava impactul, cu precipitații extrem de ridicate de-a lungul traseului său. Se estimează precipitații totale de 200–400 mm în Jamaica până marți seara, ajungând în anumite zone până la 1.000 mm.

Cantități similare sunt estimate și pentru sud-estul Cubei de marți seara și până miercuri. Spre comparație, Londra și Parisul primesc aproximativ 650 mm de precipitații pe an, în timp ce Kingston, capitala Jamaicăi, are o medie de puțin peste 800 mm.

Centrul Național pentru Uragane din SUA a avertizat asupra „daunelor extinse la infrastructură, întreruperilor prelungite de curent și comunicații și izolării comunităților” în Jamaica și insulele apropiate, cu potențial de inundații rapide care pun viața în pericol, valuri generate de furtună și alunecări de teren.

Postul american ABC News transmite că pentru Jamaica este probabil să existe o perioadă „înainte de Melissa” și „după Melissa”, similar cu impactul pe termen lung al altor uragane istorice precum Katrina, Sandy și Michael.

Toate aeroporturile din Jamaica au fost închise duminică, înainte de sosirea Melissei pe uscat, a declarat ministrul transporturilor al țării.

„Nu ieșiți din adăposturile sigure”, a transmis luni dimineață Centrul Național pentru Uragane (NHC). „Inundații rapide catastrofale și care pun viața în pericol, precum și numeroase alunecări de teren sunt probabile de astăzi până marți. Vânturi distructive, în special în zonele montane, vor începe din această seară, provocând daune extinse infrastructurii, întreruperi de durată ale alimentării cu energie electrică și ale comunicațiilor, precum și izolarea unor comunități”.


Pub