35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
„Ajutau” persoane din Ucraina să intre ilegal în R. Moldova: Patru persoane, inclusiv un polițist de frontieră, reținute

Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (Oficiul Sud), de comun ofițerii din aceeași regiune a Poliției de Frontieră, au deconspirat o schemă de organizare a migrației ilegale pentru cetățeni ai Ucrainei, care a inclus și mituirea unui polițist de frontieră, în acest scop.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit informațiilor, persoanele din vizorul oamenilor legii acționau în mod organizat, cu roluri determinate pentru fiecare membru al grupului infracțional. Aceștia sunt bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 57 de ani. Cei patru sunt din Basarabeasca și Comrat, iar cel mai în vârstă nu este la prima abatere penală, după ce a mai fost cercetat pentru organizarea migrației ilegale și pentru trafic de influență.

Urmărirea penală a fost pornită în luna mai, în baza probelor care au relevat faptul că bănuiții își desfășurau activitatea începând cu luna martie curent, atunci când „asigurau” trecerea ilegală a frontierei dintre Ucraina și Moldova a cetățenilor statului vecin, prin zona verde. Iar în luna iunie a fost pornită o altă cauză penală în privința bărbatului de 57 de ani, după ce oamenii legii au dat în vileag faptul că acesta ar fi mituit cu 300 dolari americani un polițist de frontieră în calitate de agent sub acoperire, la traversarea acesteia de către un cetățean ucrainean.

Pentru consolidarea probatoriului, în săptămâna curentă, procurorii PCCOCS, cu sprijinul ofițerilor de investigației ai Direcției Regionale Sud a Poliției de Frontieră, au efectuat șase percheziții în Basarabeasca și Comrat, la domiciliile persoanelor implicate. Urmare a perchezițiilor, au fost reținute trei persoane, iar ulterior și a patra persoană, care se sustrăgea de la urmărirea penală. Suplimentar celor reținuți, alți trei membri ai grupului infracțional au fost recunoscuți în calitate de bănuiți.

Investigațiile pe dosar continuă, iar procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea solicitării în instanță a arestului preventiv în privința celor reținuți, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. De asemenea, vor fi declanșate investigații financiare paralele, pentru a determina profilul financiar al învinuiților în cadrul cărora, de comun cu Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale, va fi determinată urma mijloacelor financiare provenite din activitatea infracțională.


Pub