Persoana infectată revenise din Africa de Sud pe 22 noiembrie, a anunţat Centrul de prevenţie şi combatere a bolilor (CDC) din SUA, într-un comunicat.
Persoana în cauză era vaccinată şi prezenta simptome uşoare în curs de ameliorare, a adăugat sursa citată. De asemenea, toate persoanele în contact apropiat cu această persoană au fost între timp testate negativ, a mai precizat CDC, conform Agerpres.
Washingtonul a interzis deja intrarea pe teritoriul american persoanelor provenind din opt ţări din Africa australă.
Toţi adulţii străini care intră în SUA trebuie să fie vaccinaţi dar şi testaţi negativ cu trei zile înainte de a se urca în avion. Americanii care se întorc din străinătate trebuie de asemenea să fie testaţi, cu trei zile sau o zi înainte de plecare, în funcţie de statutul lor vaccinal. Guvernul american intenţionează să reducă acest termen la o singură zi pentru toţi.
Noua variantă Omicron a coronavirusului prezintă „un risc foarte ridicat” la nivel mondial, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii. OMS a subliniat însă că persistă numeroase incertitudini în ce priveşte periculozitatea şi transmisibilitatea variantei.
Președintele american Joe Biden a declarat marţi că Omicron trebuie să provoace îngrijorare, nu panică. Preşedintele SUA a spus că „în ziua în care Organizația Mondială a Sănătății a identificat noua variantă”, administrația sa „a luat măsuri imediate pentru a restricționa călătoriile din țările din sudul Africii”.
Biden a spus că, deși aceste restricții „pot încetini viteza cu care se răspândește Omicron, nu o poate împiedica”. Totuși, ele oferă SUA timp „să ia mai multe decizii, să se miște mai repede, să se asigure că oamenii înțeleg că trebuie să se vaccineze”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!