20,22 lei Euro majorat 2 bani, dolar 5 bani — leul sub presiune 70 ani Pieton de 70 de ani lovit mortal la Sîngera, șofer reținut 72 ore 17,9 °C Maximă 17,9°C azi la Chișinău, ploi spre seară — mâine răcește la 12°C 135-140 mandate Vucic recunoaște înfrângerea: lista studenților obține 135-140 mandate în Parlament
Moldo Crescendo vă invită la ediția a 5-a - Cu pianul prin Chișinău

Anul acesta muzicienii și-au propus să descopere locuri frumoase din capitală prin intermediul a cinci concerte de muzică clasică în diferite locuri. În deschiderea concertelor, pe lângă tradiționalele explicații despre muzică, se va vorbi și despre locația concertelor.

Foto: Moldo Crescendo vă invită la ediția a 5-a

Deschiderea festivalului (SOLD OUT) va avea loc pe 4 Octombrie la Artcor, locul în care sunt construite trei clădiri din trei secole diferite. Pe scenă va urca Moldo Crescendo Trio care va interpreta trei lucrări, iarăși din secole diferite - Rachmaninoff, Shostakovich și în premieră națională Raskolnikov - un trio compus de un tânăr compozitor român, special pentru acest trio.

Copiii cântă pentru copii - Duminică, 6 Octombrie, la Muzeul de Etnografie la ora 14:00 copii între 10 și 17 ani, de la Liceul de Muzică ”Ciprian Porumbescu” vor cânta celor de vârsta lor și nu doar. Oaspeții concertului vor avea ocazia să viziteze Muzeul, grădina botanică și vivariul însoțiți de un ghid. Sunt invitați toți părinții și buneii împreună cu micuții.

Girls in Concert este despre Gimnaziul de Fete Natalia Dadiani, în prezent - Muzeul Național de Artă al Moldovei. În cadrul concertului veți putea afla despre alte două locuri din Chișinău care inițial au fost școli de fete. Se vor cânta duete, trio-uri, cvartete și cvintete de Bach, Kodaly, Bartok, Ligeti, Dvorak ș.a.

Baroc în Industrial - așa sună concertul de închidere al festivalului. Muzica eternă a lui Bach și Vivaldi va răsuna într-un spațiu industrial, între coloane de beton și rugină. Moldo Crescendo și-a propus să vorbească și despre zonele industriale din Chișinău printr-un concert deosebit de contrastant. Oaspeții sunt invitați să se îmbrace elegant cu încălțăminte cu talpă plată! La eveniment se va servi vin, cafea iar artistul Mihai Lazari va expune o serie de picturi și sculpturi.

Biletele pot fi procurate în rețeaua iTicket, online și fizic.

Elevii și studenții instituțiilor muzicale au acces gratuit la prezentarea carnetului de elev/student.

Mai multe detalii pe pagina lor de facebook: bit.ly/moldocrescendopage


Pub