Critici și acuzații dure către PAS, după anunțul că spitalele vor trece în subordinea Guvernului: E în stilul unui regim totalitar

Proiectul privind trecerea spitalelor raionale în gestiunea Ministerului Sănătății a stârnit mai multe critici din partea mai multor formațiuni, acuzând de lipsa dezbaterilor publice cu privire la reforme, încălcarea principiului transparenței decizionale și centralizarea atribuțiilor Guvernului. Astfel, președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, afirmă că „PAS ar fi decis să termine cu joaca de-a democrația și să se folosească de majoritatea parlamentară ca să schimbe legea și să preia controlul asupra spitalelor raionale”. Totodată, potrivit reprezentanților PLDM, „cât mai aproape sunt alegerile locale, tot mai mult se calcă în picioare principiile de organizare și funcționare a administrației publice locale”.

Foto: poză-simbol / UNIMEDIA

„Depolitizarea promisă de PAS s-a transformat în politizarea sistemului, în cazul dat a sistemului sănătății publice. În mod logic, orice reformă trebuie argumentată prin eficiență și nicidecum control politic, însă vin alegerile locale și se pare că PAS-ul nu știe să se pregătească de aceste alegeri decât prin astfel de „reforme”.

Cu certitudine e nevoie de reformă, dar nu așa.

Reforma care se impune demult și pe care PASul a ratat-o este reforma administrației publice în urma căreia trebuia făcută regionalizarea Republicii Moldova cu 3 cel mult 5 regiuni (raioane), cu efectuarea descentralizării și asigurarea autonomiei locale adevărate, patrimoniale și financiare.

În loc de descentralizare, PAS-ul a decis să amâne reforma administrației publice și chiar mai mult, să centralizeze unele atribuții ale APL, în cazul dat în sistemul sănătății publice.

Condamnăm, atât lipsa oricărei dezbateri publice cu privire la reforme, încălcarea principiului transparenței decizionale și centralizarea atribuțiilor guvernului. Reforma sectorului public trebuie făcută în interesul Republicii Moldova și nicidecum în interes de partid”, a scris președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, pe pagina sa de Facebook.

„Teama actualei guvernări de a obține un rezultat sub așteptări (fapt demonstrat la ultimile alegeri locale noi), poate pe alocuri și incompetența, dar și lipsa de viziune, duce la transformarea administrației publice locale într-o cenușăreasă care trebuie să execute tacit ambițiile celor de la centru. Drept argument poate servi și inițiativa legislativă cu referire la modificarea Legii ocrotirii sănătății, care, PAS cu PAS ne reîntoarce la principiul centralizării, caracteristic unui regim totalitar.

Fără a anunța societatea privind inițierea procesului de elaborare a proiectului, fără a consulta factorii implicați în acest proces (consiliile raionale și municipale, conducătorii Instituțiilor Medico-Sanitare Publice din teritoriu) în stilul caracteristic actualei guvernări, încălcând flagrant legislația privind transparența în procesul decizional, încearcă să-și satisfacă poftele și nici pe departe îmbunătățirea accesului populației la servicii calitative spitalicești.

Rolul Ministerului sănătății este de a elabora politici în domeniul pentru a asigura calitatea serviciilor spitalicești și nu rolul de „intendent” al clădirilor. Cum rămâne atunci cu modernizarea sistemului de sănătate din Programul de activitate „Moldova vremurilor bune”, unde Guvernul s-a angajat să stopeze procesul de numire a conducătorilor agențiilor și instituțiilor medicale pe criterii politice și să sporească rolul fondatorului, în special în cazul autorităților publice locale în modernizarea instituțiilor medicale publice”, se arată într-un comunicat emis de PLDM.

Proiectul privind trecerea spitalelor raionale în gestiunea Ministerului Sănătății a fost susținut de comisia parlamentară de specialitate. Legea prevede transmiterea în proprietatea statului cu titlu gratuit a bunurilor și terenurilor Instituțiilor medico-sanitare publice Spitale raionale. 



Pub