„Acuzațiile aduse fostei demnitare se referă la achiziționarea, în perioada 2016-2017, prin intermediul unor rude apropiate (acuzate de complicitate), a unor bunuri cu valoare semnificativă, ale căror costuri depășeau considerabil veniturile sale oficiale. Printre aceste se numără un autoturism estimat la aproximativ 256 000 de lei și un apartament de lux situat în municipiul Chișinău, cu o valoare de aproximativ 713 000 de lei. Această valoare depășește de peste 60 de ori salariul mediu pe economie din anul 2017.
Mai mult, fosta deputată nu a inclus în declarațiile de avere și interese personale pentru anii 2017-2024 bunul imobil, ascunzând astfel această achiziție cu o valoare semnificativă.
Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită (art. 330/2 alin. (2) din Codul penal), legea prevede o pedeapsă sub formă de amendă între 400 000 și 500 000 de lei sau închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de 10-15 ani. În cazul infracțiunii de fals în declarații (art. 352/1 alin. (2) din Codul penal), pedeapsa poate fi o amendă de la 20 000 la 30 000 de lei sau închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de 2-5 ani.
De asemenea, în scopul asigurării unei eventuale confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunului imobil al învinuitei, evaluat la aproximativ 2,7 milioane de lei”, anunță PA.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!