„Am copilărit într-o ogradă. Nu suntem apropiați. Eram din aceeași ogradă de la Poșta Veche și de acolo ne cunoșteam. (...) Nu pot să spun că suntem prieteni, doar îl cunoșteam de mai demult.
Într-adevăr, am greșit și instituțiile au greșit. El a mințit și asta este regretabil. Noi trebuie să învățăm ceva din acest lucru. (...) Chiar dacă nu eu am fost cel care l-a angajat, nu eu sunt cel care trebuia să fac concursul, nu am participat la concurs și nici la deciziile care țin de salarizare ”, a declarat Marian.
Referitor la solicitările privind demisia sa, Radu Marian a spus că și-a exercitat mandatul.
„Nu sunt în această funcție pentru că vreau să fiu deputat, ci pentru că vreau să-mi ajut țara. Deja cu echipa o să discutăm, în sensul că o să vedem pe acest aspect (n.r demisia)”, a spus deputatul PAS
Directorul MoldATSA, Dumitru Vangheli, a fost suspendat din funcție, după o investigație privind legalitatea și autenticitatea actelor pe care le-a depus în dosarul de concurs pentru șefia instituției. ”
Președinta Maia Sandu a venit cu prima reacție la demiterea cu scandal a șefului MoldATSA, Dumitru Vangheli. Șefa statului a recunosscut că SIS a informat-o despre anumite suspiciuni, dar după verificări, acestea nu s-ar fi adeverit. „E adevărat că au existat anumite suspiciuni și la moment s-a discutat în echipă să se verifice, dar lucrurile care au arătat că nu e adevărat. E clar că e un eșec pe linie”, a declarat Maia Sandu.
Pe data de 15 iunie, fostul prim-ministru Dorin Recean a fost numit membru al Consiliului de Administrare al MoldATSA. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Daniela Crudu.
Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a comentat suspendarea din funcție a directorului MoldATSA, Dumitru Vangheli, după o investigație privind legalitatea și autenticitatea actelor pe care le-a depus în dosarul de concurs pentru șefia instituției.
La 20 iunie, Agenția Proprietății Publice anunța că în calitate de fondator al Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, va emite ordin de demitere a administratorului „Moldatsa”, Dumitru Vanghelie, începând cu ziua de luni, 22 iunie, în baza solicitării transmise către APP de Consiliul de administrație.
La 24 iunie, deputatul PAS Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a recunoscut că a susținut numirea lui Dumitru Vangheli în fruntea întreprinderii de stat MoldATSA. „Da, instituțiile au greșit, eu am greșit atunci când nu am verificat suplimentar anumite informații în CV despre fostul director Moldatsa”, a scris alesul poporului. Precizările vin la mai multe zile după demiterea cu scandal a ultimului.
Actorul Emilian Crețu cere demisia deputatului PAS, Radu Marian, în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind numirea lui Dumitru Vangheli în fruntea întreprinderii de stat MoldATSA. Într-un videoclip publicat pe rețelele sociale, Crețu s-a arătat nedumerit de faptul că parlamentarul nu și-a anunțat încă retragerea din funcție. „Nu înțeleg de ce nu a făcut-o până acum. E atât de simplu... Dar ceva îl încurcă, nu știu ce”, a declarat influencerul.
În acest context, este important de reamintit că în iulie 2025, șeful MoldATSA, Dumitru Vangheli, a ajuns în centrul unui scandal, după ce în spațiul public au fost distribuite informații precum că și-a angajat iubita în compania de stat pe care o conduce, în două funcții concomitent, și că i-ar fi plătit deplasări scumpe în Luxembourg, Singapore, Geneva. La rândul său, Vangheli a oferit o reacție, pentru UNIMEDIA, precizând că „toate procesele de recrutare în cadrul Î.S. MOLDATSA respectă strict legislația RepubliciiMoldova, inclusiv Codul Muncii, precum și regulamentele interne ale întreprinderii”. Cât despre deplasări, șeful companiei ne-a declarat că „toate cheltuielile aferente instruirilor, inclusiv deplasările internaționale, sunt justificate, transparente și realizate în conformitate cu reglementările financiare ale întreprinderii”.
În septembrie 2025, Agenția Proprietății Publice informa că, a fost finalizată procedura de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de administrator al întreprinderii Moldatsa și că Dumitru Vangheli a fost ales în procesul de selecție, la care au mai participat alț doi contracandidați.
Pe 23 iunie curent, Anastasia Taburceanu și-a anunțat demisia din cadrul întreprinderii de stat MoldATSA, pe fondul scandalului izbucnit în jurul remunerării sale. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, aceasta a declarat că va restitui toate sumele încasate sub formă de sporuri și adaosuri la salariul de bază pe durata activității sale în instituție.
S-a întâmplat după ce a ieșit la iveală că Anastasia Taburceanu, fosta purtătoare de cuvânt a Nataliei Gavrilița și verișoara președintei, Maia Sandu, este angajată la întreprinderea de Stat „MoldATSA” în calitate de specialist în comunicare.
În mai puţin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la MoldATSA, Anastasia Taburceanu a fost remunerată cu peste un milion de lei.
Fosta deputată PAS, Olesea Stamate, a comentat cazul Anastasiei Taburceanu „Înainte ca Guvernul măcar să se gândească să mărească taxele, ar trebui întâi să facă un audit serios în instituțiile statului. Sunt sigură ca va reuși să facă multe economii la buget, dacă va dori cu adevărat”, susține politiciana.
Și ex-ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu un comentariu după dezvăluirile privind remunerarea Anastasiei Taburceanu și demiterea cu scandal a directorului instituției, Dumitru Vangheli: „Cei cu salarii nejustificate trebuie demiși, indiferent de gradul de rudenie”.
Întreprinderea de Stat „MoldATSA” a venit cu noi precizări privind salariile angajaților, după scandalul legat de remunerearea exorbitantă a Anastasiei Taburceanu, care a activat la întreprindere în calitate de specialist în comunicare cu 120 mii lei lunar.
În vara anului 2021, Anastasia Taburceanu a fost numită purtătoarea de cuvânt a Nataliei Gavrilița.
În august 2021, președinta, Maia Sandu, a vorbit în premieră despre acuzațiile de cumetrism, după ce verișoara sa a fost angajată la Guvern, în echipa prim-ministrei, Natalia Gavrilița.
La rândul său, prim-ministra de atunci, Natalia Gavrilița, spunea că purtătoarea sa de cuvânt, Anastasia Taburceanu, a fost angajată în baza încrederii și profesionalismului, iar întrucât este o funcția cu demnitate publică, în orice moment poate fi demisă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!