Astfel, membrii CEC au aprobat, în ședința de astăzi, înregistrarea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, desemnat de către Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei. De asemenea, CEC a confirmat și persoana responsabilă de finanțe (trezorier).
Grupul de inițiativă va colecta semnături până pe 20 septembrie 2024.
Potrivit CEC, de la începutul perioadei de depunere a documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte a Republicii Moldova, CEC a înregistrat 13 grupuri de inițiativă.
Vasile Tarlev, fostul prim-ministru al țării noastre, și-a exprimat intenția de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova, miercuri, 24 iulie, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!