Ion Ceban spune că a solicitat să fie constituită o comisie specială, ce va monitoriza cum sunt cheltuiți banii.
Tot astăzi, a avut loc Comisia pentru Situații Excepționale a Municipiului Chișinău, unde s-a constat faptul că în data de 27.07.2020, a avut loc incendierea spontană a deșeurilor menajere solide depozitate la poligonul din com. Țînțăreni.
În urma deciziei comisiei, Primăria municipiului Chișinău va efectua o anchetă de serviciu, privind elucidarea cauzelor, ce au adus la apariția incendiului și aprecierea acțiunilor întreprinse și/sau inacțiunilor factorilor de decizie, responsabili de gestionarea poligonului.
Amintim că incendiul pe poligonul de deșeuri de la Țînțăreni a izbucnit la 27 iulie. După trei zile de luptă cu focul, pompierii au reușit să stingă toate focarele de ardere.
Ion Ceban a solicitat ministrului Pavel Voicu să fie pornită o anchetă de serviciu, pentru a fi examinată situația și circumstanțele, sub toate aspectele, în ceea ce privește atât activitatea subdiviziunilor municipiului, cât și a celor responsabili de stingerea focului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!