Petr Vlah, despre creșterea datoriei de stat: Chiar dacă ţara are nevoie de suport financiar, procesul de îndatorare trebuie oprit

Petr Vlah, candidat pe lista Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile parlamentare din 28 septembrie, susține că una dintre cele mai îngrijorătoare teme care se discută în societate este creșterea constantă a datoriei de stat.

Foto: P.Vlah

„Atunci când PAS a venit la guvernare, datoria de stat era 69 miliarde de lei, iar acum a ajuns la 127 miliarde de lei. Către finele anului, se prognozează că datoria de stat va creşte până la 136 miliarde de lei, iar în 2027 am putea ajunge în situaţia în care datoria de stat să fie echivalentă cu valoarea întregii proprietăţi publice administrate de Guvern – 157 miliarde de lei. Eu înţeleg îngrijorarea oamenilor şi o împărtăşesc pe deplin, căci aceste datorii vor trebui întoarse de câteva generaţii de acum încolo. Mai mult ca atât, creşterea datoriei într-un ritm atât de vertiginos pune în pericol însăşi capacitatea de plată a ţării, capacitatea de a asigura funcţionalitatea unor sisteme atât de importante cum ar fi cel de protecţie socială sau cel judiciar. Este absolut evident că se impun măsuri şi abordări mai radicale” - spune Petr Vlah Într-o postare.

Politicianul afirmă că, în viitorul Parlament, împreună cu colegii din Partidul Politic AUR, va cere instituirea unui moratoriu pe contractarea de noi credite.

„Chiar dacă ţara are nevoie de suport financiar, procesul de îndatorare trebuie oprit. Altfel, ne vom pomeni în situaţia că nu vom mai putea deservi datoria externă, iar urmările ar putea fi extrem de grave. În al doilea rând, vom propune renegocierea tuturor contractelor şi acordurilor de împrumut în partea care ţine de termenii de rambursare. Astfel, va scădea presiunea datoriei de stat asupra proceselor de importanţă vitală pentru Republica Moldova. În al treilea rând, vom cere ample investigaţii ca să stabilim în ce condiţii au fost contractate creditele care au determinat creşterea galopantă a datoriei de stat, unde şi cum a fost prejudiciat statul, dar şi ce acţiuni se impun pentru a recupera măcar o parte din prejudiciul adus ţării”, mai spune Petr Vlah.


Pub